Ordonanța de urgență privind alegerile anticipate – un precedent periculos

Ordonanța de urgență privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, adoptată în 4 februarie și publicată în nr.118/14 februarie 2020 al Monitorului Oficial nu constituie o premieră, ca modificare a legislației electorale prin OUG, în preajma alegerilor.

Precedente

În 2016, cu trei luni înaintea alegerilor parlamentare, Guvernul Cioloș a emis OUG nr.47/5 sept. 2016 prin care modifica legea alegerilor parlamentare și pe cea a referendumului. Principalele prevederi vizau: condițiile de organizare a unor noi secții de votare în străinătate; posibilitatea ca în străinătate să poată vota și cetățenii care nu s-au înscris în Registrul electoral, dar care fac dovada reședinței în străinătate; prelungirea termenului de înscriere în Registrul electoral pentru votul prin corespondență.

În 2018, cu trei săptămâni înaintea referendumului pentru revizuirea Constituției, Guvernul Dăncilă a emis OUG nr.86/18 sept. 2018. Principalele prevederi au avut drept obiect eliminarea referirilor la legi abrogate între timp si punerea în acord cu instituțiile electorale înființate după apariția Legii referendumului: Registrul electoral, Corpul experților electorali etc. Un articol controversat a stabilit că, în mod excepțional, referendumul avea să se desfășoare pe durata a două zile. La fel de controversat a fost articolul prin care se stabilea că se vor aplica în mod corespunzător toate reglementările Legii alegerilor parlamentare, cu excepția utilizării Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot (SIMPV).

Tot cu mai puțin de trei săptămâni înaintea scrutinului (alegeri pentru Parlamentul European și referendum consultativ) a fost adoptată OUG nr.29/8 mai 2019. Au fost modificate ambele legi, în special în sensul punerii de acord cu situația desfășurării simultane a celor două scrutine.

În cazul alegerilor prezidențiale din 2019, guvernul a adoptat, cu două luni înaintea scrutinului, OUG nr.64/12 sept.2019. Principalele modificării ale legii primare au fost legate votul în străinătate: introducerea votului prin corespondență, prelungirea la 3 zile a votării și posibilitatea înființării unor noi secții. Au mai fost aduse unele precizări privind atribuțiile Serviciului de Telecomunicații Speciale (pe fondul discuțiilor niciodată finalizate din Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli și fraude semnalate în spațiul public cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai 2019.

Practic, a fost instituționalizat un model de acțiune în domeniul legislației electorale: înaintea fiecărui scrutin, guvernul intervine printr-o ordonanță de urgență menită să corecteze diverse imperfecțiuni din legea electorală care urmează să fie aplicată.

Care sunt limitele modificării legilor electorale prin ordonanțe de urgență?

O parte din ele decurg din două alineate ale Articolului 115, referitor la delegarea legislativă.

„(4) Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.” Aici, esențială mi se pare sintagma nu poate fi amânată. Nici o modificare legislativă care poate fi amânată nu ar trebui promovată prin ordonanță de urgență.

De obicei, urgența modificării legilor electorale este motivată prin iminența alegerilor. Dar, de regulă, iminența alegerilor survine unei perioade de non-iminență. Cu alte cuvinte, nu a intervenit niciun element nou, neașteptat, cu o lună înaintea alegerilor. Părțile din legea primară a căror corectare nu suferă amânare nu s-au schimbat în ultima lună, ele erau la fel de „necesar a fi modificate” și în urmă șase luni, un an, doi ani, când ar fi putut fi modificate prin depunerea în parlament a unei inițiative legislative de modificare a legii. (Eventual, s-ar fi putut cere dezbaterea în procedura de urgență.)

Reținem că invocarea cu bună credință a situației extraordinare ar trebui să presupună imposibilitatea amânării. Cu alte cuvinte, ar trebui ca fără modificarea respectivă scrutinul să nu se poată desfășura, sau să implice afectarea gravă a drepturilor electorale ale cetățenilor. Altminteri, argumentul că o anumită modificare ar aduce o optimizare a procesului electoral nu ar trebui invocat; la urma urmei, se poate spune că orice amendare a unui act normativ este menită să aducă o îmbunătățire în domeniul respectiv.

Există un „artificiu” frecvent utilizat de guverne atunci când emit ordonanțe de urgență: la adăpostul unei situații excepționale reale sunt introduse modificări care nu sunt urgente. Spre exemplu, atunci când s-a emis OUG nr.86/2018, exista într-adevăr o situație de urgență care făcea imposibilă desfășurarea în bune condiții a referendumului: legea în vigoare intra în contradicție cu instituirea Registrului electoral si a Corpului experților electorali, făcea referire la legi abrogate etc. Dar nu era deloc urgent fie prelungită durata votării la două zile; mai fuseseră referendumuri care se desfășuraseră fără probleme într-o singură zi (chiar simultan cu alte alegeri). În mod normal, această modificare ar fi putut fi făcută prin procedură normală (mai ales că Legii referendumului îi fuseseră de curând aduse modificări, mai ales în partea legată de revizuirea Constituției, prin Legea nr.158/6 iulie 2018).

„(6) Ordonanţele de urgenţă […] nu pot afecta […] drepturile electorale.” Aici, verbul a afecta este de obicei interpretat în sensul de a altera. Pe de altă parte, drepturile electorale nu sunt doar cele ale alegătorilor, ci și cele ale candidaților. În măsura în care modificarea legii ar putea reduce șansele de a fi ales ale unor competitori ar trebui să deducem că avem de-a face cu afectarea unor drepturi electorale.

O altă serie de limitări derivă din Codul bunelor practici în materie electorală elaborat de Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția). Se poate discuta în ce măsură acest document este obligatoriu sau are doar caracter de recomandare. Curtea Constituțională a României a considerat, în mai multe decizii (51/2012, 682/2012, 334/2013), că aplicarea este obligatorie.

64. În practică, totuși, trebuie garantată nu atât stabilitatea principiilor fundamentale (este puțin probabilă contestarea lor în mod serios) cât stabilitatea unor reguli mai speciale ale dreptului electoral, în special cele care reglementează sistemul electoral propriu-zis, componența comisiilor electorale și constituirea teritorială a circumscripțiilor. Aceste trei elemente sunt frecvent– corect sau incorect – considerate a fi factori decisivi la determinarea rezultatelor scrutinului. De aceea, trebuie evitate nu doar manipulările în favoarea partidului la putere, ci însăși tentativele de manipulare.
65. Ar fi necesar a se evita, nu atât modificarea sistemelor de scrutin- ele pot fi întotdeauna îmbunătățite – ci modificarea lor frecventă sau cu puțin timp (cel puțin un an) înainte de alegeri. Chiar în absența unei intenții de manipulare, modificările vor fi dictate de interesele iminente ale partidului politic.

Pe scurt, principiile fundamentale ale legii electorale nu ar trebui modificate cu mai puțin de un an înaintea scrutinului (sau, dacă sunt modificate prin lege, aceasta nu trebuie să producă efecte mai devreme de un an, așa cum a stabilit CCR în cazul modificării Legii Referendumului, în 2013).

Rămâne de stabilit care anume sunt regulile fundamentale care nu trebuie modificate intempestiv. Clarificările se găsesc tot într-un document al Comisiei de la Veneția – Declarația interpretativă asupra stabilității legii electorale.

4. În particular, următoarele sunt considerate reguli fundamentale:

• sistemul electoral propriu-zis, adică regulile legate de transformarea voturilor în mandate;
• regulile legate de membrii comisiilor electorale sau ai altor organisme care organizează scrutinul;
• delimitarea circumscripțiilor și regulile legate de distribuția mandatelor între circumscripții

Ce ar fi în neregulă cu ordonanța de urgență privind alegerile anticipate?

În primul rând, modul de adoptare a încălcat în mod grosolan principiul transparenței decizionale: nu numai că nu a existat o publicare a proiectului anterioară adoptării, dar niciuna dintre principalele prevederi (votul în orice secție de votare, mandatele alocate circumscripției pentru cetățenii din străinătate, modul de strângere a semnăturilor de susținere, obligativitatea ca cel care strânge semnături pentru susținerea unei candidaturi să fie împuternicit în scris de către conducerea partidului etc.) nu a făcut subiectul unor discuții publice sau a unei inițiative legislative a guvernului sau a partidului de guvernământ, nu a fost anunțată măcar ca intenție. Știu, transparența decizională a fost transformată de guverne succesive într-o sintagmă cu semnificație strict academică. Mai grav, se poate demonstra destul de ușor că aceste modificări creează un avantaj electoral partidului care formează guvernul.

La fel de obișnuiți suntem cu justificarea urgenței prin iminența alegerilor. Toate articolele de lege modificate aveau același conținut și în urmă cu trei ani. Dacă modificările ar fi obligatorii în sensul discutat mai sus, ele puteau fi făcute din timp, prin proceduri parlamentare normale.

Mai grav este că ordonanța în discuție conține cel puțin patru modificări care vizează prevederi fundamentale ale legii electorale, care nu ar fi trebuit modificate în anul precedent alegerilor. Le vom expune în ordinea în care apar în text, care nu este și cea a importanței.

1. Numărul membrilor birourilor electorale a fost mărit de la 13 la 15 pentru circumscripțiile județene și de la 9 la 10 pentru secțiile de votare. Condiția de a fi absolvent de învățământ superior pentru admiterea în Corpul experților electorali (care furnizează președinții și vicepreședinții secțiilor de votare) a fost înlocuită cu cea de a fi absolvit învățământul general obligatoriu.
2. Prevederea ca un alegător să poată vota în orice circumscripție, indiferent de domiciliul sau reședința proprie, transformă practic alegerile în circumscripții județene într-unele cu circumscripție unică, modificând modul de transformare a voturilor în mandate.
3. Prevederea ca, în cazul suprapunerii parțiale sau totale a perioadelor electorale ale alegerilor locale cu cele parlamentare anticipate, birourile electorale constituite pentru un scrutin preiau și atribuțiile pentru celălalt – modificare a regulilor ce privesc membrii birourilor electorale.
4. Majorarea numărului de parlamentari alocați circumscripției pentru cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara țării – modificare a distribuției mandatelor între circumscripții.

Ce voiam să spun?

Nu discut aici dacă OUG nr.26/2020 a făcut ca legea electorală să fie mai democratică sau mai puțin democratică. Dar cred că, înainte de orice, într-un stat de drept legile trebuie făcute de către parlament, iar guvernul trebuie să le aplice. Ori, constatăm că legiferarea prin ordonanțe de urgență s-a transformat, din excepție, în regulă. Am arătat că, în ultimii cinci ani, nu a existat scrutin electoral ale cărui reguli să nu fi fost amendate de diferitele guverne.

E drept, se pare că nici parlamentul nu este din cale afară de deranjat de faptul că îi sunt știrbite prerogativele. Toate inițiativele legislative în domeniul electoral sunt parcate, „spre dezbatere”, la comisia de specialitate. Numai că cei 23 de membri ai Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea, modificarea și completarea propunerilor legislative în materie electorală nu s-au întâlnit, după vacanța de vară, niciodată (conform site-ului Camerei Deputaților). Singurul „produs” al acestei comisii a fost modificarea legii alegerilor prezidențiale (prin Legea nr.148/2019), în iulie 2019. (Dar și această lege a fost „corectată”, două luni mai târziu, prin ordonanță de urgență.)

Niciuna din legile noastre electorale nu funcționează, nemodificată, în două scrutine succesive. Sunt legi de unică folosință. Cum spuneam, ordonanța de urgență premergătoare fiecărui scrutin a devenit regulă. Ce-i drept, până acum am avut de-a face cu modificări mai degrabă tehnice, care nu au afectat regulile fundamentale ale competiției electorale, așa cum sunt ele definite în documentul Comisiei de la Veneția citat mai sus.

Știu, de data asta băieții buni sunt în guvern și cei răi în parlament, iar modificările operate sunt pe placul nostru. Numai că Ordonanța 26, adoptată de către Guvernul Orban în lunga ședință din 4 februarie și publicată (de urgentă ce era) zece zile mai târziu deschide, prin modificările de substanță introduse intempestiv, o cutie a Pandorei. De-acum înainte, invocând precedentul, fiecare guvern își va face socotelile și, în ajunul alegerilor, va modifica regulile jocului în așa fel încât să-și creeze maximum de profit. Și s-ar putea ca, de data aceea, la guvernare să fie băieții răi.

Obiecții la prevederea privind combaterea „traseismului electoral”

Despre Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.115/2015 se știe, în general, că are drept obiect alegerea primarilor în două tururi, în loc de unul singur. Dar proiectul mai conține trei modificări importante: votul persoanelor care și-au modificat reședința înainte de alegeri, mărirea numărului membrilor birourilor electorale de circumscripție și reducerea numărului de semnături necesare înregistrării candidaturilor, în comunele mici.

Primul punct al proiectului este destinat, conform expunerii de motive, limitării cazurilor de „turism electoral”. Într-adevăr, s-a constatat la alegerile locale trecute, în unele comune, practica apariției, în preajma scrutinului, unui număr suspect de mare de vize de reședință. Fenomenul a fost documentat de Expert Forum în Raportul de monitorizare a alegerilor locale din 2016. În localitățile mici, unde câștigarea alegerilor poate depinde de câteva voturi, astfel de migrație subită poate fi decisivă. Fără a contesta nevoia combaterii acestui fenomen cu potențial de viciere a alegerilor, voi pune în discuție modalitatea prin care Guvernul a înțeles să acționeze, în proiectul de lege pentru care și-a asumat răspunderea.

Procedura

Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică prevede că orice proiect de act normativ elaborat de o autoritate publică trebuie să fie publicat cu cel puțin 10 zile înaintea adoptării. Nu numai ca proiectul nu a fost publicat pe site-ul Guvernului sau al Ministerului Afacerilor Interne (din păcate, deja ne-am obișnuit cu această practică), dar nu a existat niciun fel de discuție publică prealabilă privind modificarea condițiilor de vot pentru persoanele care și-au schimbat reședința cu trei luni înaintea scrutinului.

Împrejurarea că avem de-a face cu o asumare a răspunderii este nerelevantă, căci legea menționată nu prevede exceptarea acestei situații.

Inadvertențe tehnice

Proiectul introduce un nou alineat, după alineatul (4), în articolul 18 al legii. Dar lasă neschimbat alineatul (1): „Până cel mai târziu cu 45 de zile înaintea datei scrutinului, cetățenii cu drept de vot care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală în care au loc alegeri pot solicita primarului, pe baza actului de identitate, înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință pentru scrutinul respectiv.” Între cele două alineate va exista o evidentă contradicție.

O contradicție apare și în raport cu articolul 24, care prevede: „(1) În ziua votării, președintele biroului electoral al secției de votare înscrie în lista electorală suplimentară cetățenii Uniunii Europene omiși din copia de pe lista electorală complementară care se prezintă la vot și fac dovada că au domiciliul sau reședința în raza teritorială a secției de votare respective […]”. Referirea la cetățenii U.E. nu poate exclude cetățenii români. Dacă am interpreta sintagma „cetățean al U.E.” drept „cetățean din alt stat al U.E.”, ar apărea o discriminare, căci un cetățean străin ar putea vota în localitatea în care și-a stabilit reședința în ultimele 90 de zile, spre deosebire de cetățeanul român aflat în aceeași situație.

Prevederea în discuție se încheie cu propoziția „În acest caz, cetățenii vor vota pe lista suplimentară”. Presupunem că acest caz se referă la cetățenii care, pentru că și-au stabilit reședința în alta localitate cu mai puțin de 90 de zile înaintea datei scrutinului, trebuie să voteze în localitatea de domiciliu. Dar în localitatea le domiciliu ei sunt deja înscriși în lista permanentă, conform art.25 din Legea nr.35/2008. Ce să caute și pe lista suplimentară?

Obiecția de fond

Conform legii în vigoare, un cetățean poate opta între a vota fie în localitatea de domiciliu, pe lista permanentă (sau cea suplimentară, dacă a fost omis), fie în cea de reședință (unde are „viză de flotant”), pe lista suplimentară. Modificarea propusă răpește celui care și-a stabilit o nouă reședință cu mai puțin de 90 de zile înaintea scrutinului una din variante. Cu alte cuvinte, îi restrânge drepturile electorale.

Un contraargument ar fi că nu ar fi afectat dreptul electoral, căci persoanele în cauză pot în continuare să voteze, dar în localitatea de domiciliu. Într-adevăr, dreptul de a alege nu este anulat, dar este restrâns. Una din opțiunile pe care le avea cetățeanul este anulată prin acest proiect de lege. Cum ar fi sunat dacă, în preajma alegerilor prezidențiale, guvernul PSD și-ar fi asumat răspunderea asupra unui proiect de lege care sa spună că se poate vota numai în localitatea de domiciliu? Oamenii și-ar fi păstrat dreptul de a vota, numai ca ar fi dispărut cele mai multe din cele 1,7 milioane de voturi care au fost exprimate pe listele suplimentare.

Se mai poate argumenta prin necesitatea de a se pune capăt „turismului electoral”. Întâi, trebuie precizat că sintagma a apărut în anii `90, cu referire la altceva, anume practica deplasării unor alegători în scopul votului multiplu. Apoi, chiar dacă acceptăm existența fenomenului descris mai sus, eventuala intenție de fraudă nu poate fi combătută prin pedepsirea unor cetățeni cinstiți, care s-a întâmplat să-și schimbe reședința tocmai în cele trei luni premergătoare scrutinului. Dacă sunt din Oradea și de Sf. Gheorghe (conform unei vechi tradiții) m-am mutat la București, voi fi obligat să mă sui în tren și să merg la Oradea să aleg între niște candidați despre care nu știu nimic, pentru că eu locuiesc în altă parte.

Prevederea respectivă este de discutat și sub aspectul principiului electivității organelor administrației locale, adică dreptul cetățenilor de a alege asupra persoanelor care vor lua decizii în domenii care îi privesc. Ori, interesul legitim al cetățeanului este legat mai degrabă de viața comunității în care trăiește decât de cea în care are domiciliul legal. De altfel, în avizul său, Consiliul legislativ a atras atenția asupra caracterului problematic al prevederii în discuție: „Este de analizat dacă soluția legislativă propusă nu golește de conținut dreptul fundamental de a alege, prin aceea că cetățeni care intră sub incidența normei vor fi reprezentați într-o localitate în care nu mai au interesul.”

În concluzie, Guvernul a introdus intempestiv în proiectul de lege articolul referitor la votul persoanelor care și-au stabilit recent reședința într-o localitate, prevedere cu utilitate discutabilă. Astfel, fiind afectate drepturile electorale ale unei categorii de cetățeni, a apărut o vulnerabilitate suplimentară (în afara modificării legislației electorale în anul electoral, despre care nu discut aici). Dacă nu se va renunța la această prevedere, șansele ca legea, odată adoptată prin asumarea răspunderii, să nu treacă de controlul constituțional vor crește exponențial.

Articol apărut în Contributors.ro, în 21 ianuarie 2020: http://www.contributors.ro/editorial/obiec%C8%9Bii-la-prevederea-privind-combaterea-%E2%80%9Etraseismului-electoral%E2%80%9D/

Liftiera

Îmi amintesc de începutul anilor ’60, când mergeam cu mama să-mi cumpere câte ceva de la magazinul “La Fayette” (așa îi zicea ea, deși la intrare scria “Victoria”). Luam liftul. Un lift superb, cu pereți din alamă lucitoare și cu multe oglinzi. În stânga ușii stătea “doamna liftieră”, îmbrăcată într-un halat de culoarea coniacului. După deschiderea ușii, ne permitea să intrăm; nu toți, era un număr anume de aleși, pe care numai ea îl știa. După ce se se completa numărul, anunța verdictul implacabil și nimeni nu mai îndrăznea să intre. Trăgea grilajul, învârtea mânerul unei manivele și călătoria începea. Etajele defilau pe rând. Între etaje, tricota sau rezolva cuvinte încrucișate. Doamna liftier învârtea manivela și oprea liftul în dreptul fiecărui etaj (în afară de primul, până la care se presupunea că puteai urca și pe scări). Oprea cu o dexteritate de neînchipuit – la milimetru, nici mai sus, nici mai jos. Anunța cu pompă, bunăoară “Etajul doi, articole pentru copii”. O invidiam pe doamna liftier, care putea circula cu liftul toată ziua. (Precizez că am copilărit într-un apartament de la parterul unui bloc cu 5 etaje; îi invidiam teribil pe prietenii mei care aveau dreptul să circule cu liftul.)

Între timp, lucrurile s-au schimbat. Lifturile sunt tot mai inteligente, au tot felul de butoane, e suficient să apeși pe unul din ele şi te duce cu precizie unde dorești. Uneori, sunt atât de inteligente încât opresc aparent fără rost în dreptul anumitor etaje, sugerându-ţi că, poate, acolo ar trebui să te duci.

Cu toate astea, unele dintre aceste lifturi au încă, din motive neștiute, nevoie de liftier. Cel mai interesant exemplu este cel al lifturilor de la Parlament: deși (presupun) toate sunt construite după cele mai noi standarde de siguranţă, unele dintre ele au liftieră, altele nu. Se pare că după criteriul importanţei ocupanților birourilor deservite[1].

Sunt convins, nu e deloc o muncă plăcută. Nu-i nicio plăcere să stai închis opt ore pe zi într-o cușca de câțiva metri pătrați, fără să vezi lumina soarelui și fără aerisire. Sunt şi avantaje: ai ocazia să cunoşti îndeaproape cei mai puternici oameni din instituţie, care îţi vor răpunde (sau nu) mai mult sau ai puțin plictisiţi la salut. Sigur, uneori, după cum am aflat de la Cătălin Stoica, mai pică o atenție, ceva.

Si totuşi. A quoi ça sert, un liftier?

P.S. Rog doamnele şi domnii liftieri (actuali sau foşti) să mă ierte dacă rândurile de mai sus le-au jignit cumva. Sunt convins că cei mai mulți dintre ei își fac meseria cinstit, în condiţii grele, şi pentru asta merită respectul nostru.

[1] O frumoasă descriere a vieţii dintr-un asemenea ascensor, într-un reportaj Vice.

Gabriela Firea vrea să subvenţioneze mersul elevilor la şcoală cu maşina

Un proiect aflat pe ordinea de zi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti de joi (18 octombrie) prevede, între altele:

b. Stimularea prin decontarea combustibilului în valoare de 500 de lei/lunar în vederea încurajării unor asocieri voluntare prin care părinţii elevilor unităţilor de învăţământ primare şi secundare de pe teritoriul Municipiului Bucureşti, care au domiciliul în regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov pot folosi în comun, autoturismul proprietate personală în vederea transportului copiilor, la instituţiile de învăţământ primare şi secundare de pe teritoriul Municipiului Bucureşti, care vor fi selectate în cadrul unui proiect pilot[1].

[…]

d. Înfiinţarea unui serviciu municipal de transport dotat cu microbuze şcolare care să falciliteze transportul elevilor din ciclul primar şi secundar pe teritoriul Municipiului Bucureşti.

 

Las la o parte că proiectul e inaplicabil din câteva motive simple, printre care:

• că primăria unei localităţi nu poate acorda subvenţii cetăţenilor din alte localităţi;
• că un părinte care transportă mai mulţi copii (care nu sunt ai lui) ar avea nevoie de licenţă pentru transport de persoane;
• că ar fi imposibil de monitorizat cine pe cine duce efectiv la şcoală.

Ceea ce mă intrigă mai ales este viziunea (sau lipsa de viziune) din spatele acestui proiect. Cu alte cuvinte, de ce şi pentru cine este el făcut.

De ce?

În Bucureşti şi comunele învecinate există o reţea de şcoli primare şi gimnaziale suficient de densă încât un părinte cu copilul de mână să poată ajunge pe jos la cea mai apropiată dintre acestea în cel mult un sfert de oră. În principiu, nimeni n-ar trebui să aibă nevoie să se urce în maşină pentru a-şi duce copilul la şcoală.

Aşa e în principiu, numai că orice părinte de elev din învăţământul gimnazial ştie (sau crede că ştie) că există şcoli “bune” şi şcoli “proaste”. Cele bune sunt de regulă în centrul Bucureştiului sau în cartierele scumpe, cele rele sunt mai la mahala şi în localităţile învecinate. Părintele “responsabil” va face tot ce-i stă în putinţă pentru a-şi înscrie părintele la o şcoală “bună”, chiar dacă nu este arondat acolo, recurgând la diverse tertipuri, de la clasica şpagă până la mai sofisticata viză de flotant în spaţiul unui binevoitor din proximitatea şcolii dorite[2].

Aşa se face că în şcolile “bune” clasele ajung să aibă de la 35 de elevi în sus (legea spune că ar trebui să fie în medie 20, dar nu mai mult de 25). Efectul pervers e că, oricât de talentate şi calificate ar fi cadrele didactice de la aceste şcoli, procesul didactic are de suferit. La asta contribuie şi faptul că, adesea, elevii sunt surmenaţi, căci orelor de şcoală li se adaugă adesea mai mult de două ore pe zi petrecute pe drum. Dacă rezultatele şcolare înregistrate sunt bune, e pentru că părinţii îşi dopează odraslele cu mediţii.

Efectul principal al acestui fenomen este accentuarea segregării învăţământului: o parte din şcoli sunt populate de copiii părinţilor “cu resurse” (şi astfel îşi măresc şansele de a atrage mai multe resurse), în timp ce restul sunt populate cu elevi din familii mai sărace, cu performanţe şcolare scăzute.

Efectul secundar este crearea unui flux suplimentar de circulaţie către zonele din centrul oraşului în care se află şcolile “bune”, un fel de navetism şcolar. Soluţia nu este de a stimula acest navetism, ci de a îmbunătăţi calitatea actului educaţional din şcolile “slabe”, prin îmbunătăţirea dotării materiale şi a calităţii personalului didactic. În felul acesta, părinţii nu vor mai fi motivaţi să-şi înscrie copiii la alte şcoli decât cea din proximitate.

 

Cui?

În niciun caz, subvenţiile preconizate nu vor merge către nevoiaşii oraşului sau ai localităţilor învecinate. Copiii lor, atunci când nu vor îngroşa statisticile abandonului şcolar, vor continua să meargă pe jos la şcoala din cartier. Cei 500 de lei vor intra în buzunarelor celor care acum îşi permit să-şi ducă, cu maşina, copiii la şcolile “de fiţe” – în niciun caz cei care ar trebui să facă obiectul măsurilor de protecţie socială.

 

Să nu ne amăgim. Proiectul în discuţie nu are drept scop îmbunătăţirea traficului bucureştean. (Nici n-ar avea cum: îşi imaginează cineva că, atunci când copiii din trei familii vor merge la şcoală într-o singură maşină, celelalte două vor rămâne în parcare?) Scopul adevărat e de a plăti din taxele bucureştenilor, mita anticipată[3] pentru un vot la următoarele alegeri.

 

P.S. Omeneşte, putem înţelege că doamna Firea empatizează cu cei care-şi fac vize de flotant ca să-şi poată înscrie copiii la şcolile de fiţe. La urma urmei, şi ea şi-a declarat domiciliul în Bucureşti, deşi locuieşte în Voluntari, ca să poată ocupa scaunul de primar general.

[1] Excesul de virgule e din fondul special aflat la dispoziţia Primarului General. Noţiunea de “învăţământ secundar” e din acelaşi fond.

[2] Am mai scris despre acest fenomen în urmă cu patru ani: Şcoala de fiţe, produs al subfinanţării învăţământului

[3] Încă una, după voucherele pentru bicicletă, vacanţele gratuite în Grecia, cadourile pentru împlinirea a 25 şi 50 de ani de căsătorie, numeroasele concerte gratuite etc.

Proiectul de modificare a unor legi electorale iniţiat de PSD

Proiectul de modificare a Legilor alegerilor europarlamentare și a Președintelui (B216/2018) conține, în general, tehnicități, mai exact preluarea modificărilor făcute în Legea alegerilor parlamentare (se poate semna pentru candidatura mai multor candidați, sistemul informatic de înregistrare a prezenței, înregistrarea video a numărării voturilor etc.). Mi se pare ok să existe prevederi similare, acolo unde e posibil, pentru toate tipurile de alegeri.

Prevederile conform cărora se permite desfășurarea întâlnirilor electorale în școli, sau se poate cere urna mobila pentru cei netransportabili (pe bază de certificat medical) inclusiv în ziua alegerilor au funcționat și la alegerile locale și cele parlamentare din 2016 și n-a protestat nimeni, și nici nu s-au semnalat abuzuri.

Mai important mi se pare ca se introduce transmiterea electronica a proceselor verbale de la secțiile de vot la biroul de circumscripție – atât prin introducerea în aplicația informatică, cât și prin fotografierea procesului verbal.

Din păcate, nu este corectata aberația din vechea lege că în birourile electorale sunt reprezentate partidele parlamentare, nu candidații (dacă doua partide susțin un candidat, au doi membri în birou, iar candidatul independent nu are niciunul).

O problemă ar fi că soluționarea plângerilor referitoare la campania electorală, care era de competența birourilor județene, a trecut la BEC, dispărând posibilitatea de contestare.

Nu apare nicio referire la votul prin corespondență, deci nu se va aplica – dar asta ar fi alta discuție, exista un proiect USR în acest sens.

Va invit să-l citiți şi să-mi spuneţi ce anume vi se pare în neregulă.

P.S. Modificarea celor două legi electorale prin această inițiativă legislativă este o soluție de avarie. Soluția de fond este elaborarea unui Cod Electoral care să unifice întreaga legislație electorală. Ne amintim că, la instalarea în funcția de președinte al AEP, domnul Daniel Barbu promitea să promoveze un proiect în acest sens.

De ce trebuie să fim prudenţi în citirea sondajelor online

Circulă zilele astea un recent sondaj multinaţional (28 de ţări, inclusiv România) despre atitudinile faţă de socialism, realizat de IPSOS. Tema ar fi interesantă, dar metodologia ridică probleme.

Sondajul a fost realizat online, pe eşantioane naţionale extrase din panelurile online ale Ipsos. Ce înseamnă asta? Firma deţine colecţii de mari dimensiuni (zeci, sute de mii) de adrese e-mail ale unor persoane care şi-au comunicat benevol câteva date personale (vârsta, sexul, ocupaţia, mediul de rezidenţă etc.) şi şi-au dat acordul să fie contactate pentru sondaje online. Când e de făcut o anchetă, acestor persoane (sau unei părţi din panel) li se transmite un mail prin care sunt invitate să completeze un chestionar online (pentru asta, fiind recompensate)[i]. Primii care răspund, până la completarea numărului dorit, constituie “eşantionul” sondajului. Metoda are avantaje, dar şi dezavantaje.

Un prim dazavantaj provine din faptul că probabilitatea de a face parte din eşantionul final depinde de intensitatea cu care utilizezi internetul. Nu doar că trebuie să ai o adresă e-mail pentru a fi inclus în panel, dar trebuie să o accesezi suficient de frecvent încât să răspunzi înainte de completarea eşantionului. Aşadar, colecţia de răspunsuri obţinute va conţine preponderent opiniile utilizatorilor asidui de internet. Care, evident, nu ştim în ce măsură coincid cu ale celor mai puţin sau deloc familiari cu acest mediu. De aici, reţinerea mea faţă de termenul de “reprezentativitate” utilizat în legătură cu sondajele online.

Autorii studiului încearcă să ne înlăture suspiciunile, asigurându-ne că “datele au fost ponderate astfel încât să corespundă profilului populaţiei”. Ce înseamnă asta? Dacă, de exemplu, statisticile ne spun că 20% din populaţia totală are vârsta între 50 şi 65 de ani, dar în eşantionul nostru numai 10% din respondenţi se încadreză în acest interval, vom considera fiecare răspuns dat de aceştia ca reprezentând două răspunsuri.

Procedeul este utilizat frecvent, fiind considerat valid din punct de vedere ştiinţific. Numai că pentru a considera că el asigură reprezentativitatea eşantionului trebuie să acceptăm ipoteza implicită că cei ale căror răspunsuri le-am dublat gândesc la fel, au aceleaşi opinii cu cei care, dintr-un motiv sau altul, lipsesc din eşantion. (Cu alte cuvinte, să acceptăm că baba Aneta care o arde toată noaptea pe Facebook are aceleaşi opinii despre socialism ca şi ţaţa Leana care toarce lână la Zăbrăuţi.) Ori, e evident că nu e aşa: cei care lipsesc din panel lipsesc pentru că sunt din fire mai reticenţi şi nu vor să-şi dea datele personale, sunt în general mai ocupaţi, mai puţin interesaţi de recompensele oferite de firma de sondaje – ca să nu mai vorbim despre gradul redus de familiaritate cu internetul.

Scriind toate astea, nu am intenţionat să discreditez sondajele online în general şi studiul în discuţie în special. Sondajele online au valoarea lor, iar Ipsos este una din firmele cu maximă expertiză în lume. Dar ele trebuie interpretate cum se cuvine.

Dacă, de exemplu, 40% dintre respondenţii români cred că, în prezent, idealurile socialiste sunt foarte valoroase pentru progresul societății, asta nu ne spune absolut nimic despre ataşamentul românilor la valorile socialiste. Dacă, însă, de exemplu, vom afla că în urmă cu trei ani, 25% dintr-un eşantion similar dădeau acest răspuns, vom putea presupune că a avut loc, într-un segment important al societăţii, o creştere a ataşamentului faţă de respectivele valori. Sau, dacă vom afla că în ţara X cei care spuneau asta reprezentau 75% din eşantion, vom putea avansa ipoteza că acolo ideile socialiste sunt mai prizate decât la noi. În niciun caz nu putem trage concluzii generalizatoare din simpla citire a unor procentaje.

[i] Evident, procesul e mult mai complex, aici m-am limitat la a prezenta ideea generală.

De ce nu se va vota prin corespondenţă la alegerile pentru Parlamentul European din 2019

1. Legea nr.208/2015 privind votul prin corespondenţă se referă exclusiv la alegerile pentru Parlamentul României. Legile privind celelalte tipuri de scrutin (europarlamentar, prezidenţial, local, referendum) prevăd exercitarea dreptului de vot exclusiv în secţiile de vot, la data stabilită.

2. Mai multe decizii ale Curţii Constituţionale stabilesc, în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneţia, că modificările legislative care afectează drepturile electorale nu pot produce efecte mai devreme de un an de la promulgare. Aşadar, pentru a produce efecte la alegerile pentru Parlamnentul European din mai 2019, legea electorală ar trebui modificată până în mai 2018.

3. Până în acest moment nu există înregistrat la Parlament niciun proiect legislativ care să vizeze introducerea votului prin corespondenţă la alegerile pentru Parlamentul European. Chiar presupunând că un asemenea proiect va apărea în următoarele zile (există o promisiune a USR în acest sens), este greu de presupus că el va putea parcurge în trei luni toate etapele legiferării. (Pentru exemplificare, un proiect similar înregistrat de USR la Senat în data de 8 noiembrie 2017 nu a fost încă, după trei luni, repartizat spre analiză în comisia de spacialitate.)

2 bemol. Este posibil să se argumenteze că votul prin corespondenţă nu are consecinţe negative asupra bunei desfăşurări a procesului electoral şi a exercitării dreptului la vot; că nu afectează esenţa legii, ci doar aspecte de tehnică legislativă, a căror modificare nu ar încălca principiul securităţii juridice.

3 bemol. Votul prin corespondenţă, aşa cum a fost reglementat pentru alegerile parlamentare, este cel puţin nefuncţional (drept dovadă, nu a produs decât 4042 voturi valabile).

 

P.S. La alegerile parlamentare din 2016, votul prin corespondență nu a dezavantajat în mod evident PSD. În schimb, USR a fost principalul beneficiar.

 

 

Alegerea primarilor în două tururi, respinsă la Senat. Dar lupta nu s-a încheiat.

Ştim deja, alegerea primarilor într-un singur îi favorizează pe cei aflaţi deja în funcţie şi diminuează drastic şansele reprezentanţilor opoziţiei.

Ieri, plenul Senatului a respins propunerea legislativă iniţiată de PNL privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi. Votul a fost destul de strâns: 59 de voturi împotrivă, 46 pentru.

Partidele din opoziie au înțeles să depășească adversitățile și să susțină in corpore proiectul. Au votat “pentru“ senatorii PNL, USR, PMP şi – surpriză – ALDE. Dar trebuie remarcat că, din cei 29 de membri ai grupului parlamentar PNL, au fost prezenţi doar 21; de asemenea, la ALDE au fost prezenţi doar 6 senatori din 9.

Respingerea proiectului a fost posibilă pentru că, alături de PSD, UDMR a votat “împotrivă”. Acest partid se teme că, în localităţi în care maghiarii nu sunt majoritari (Satu Mare, Marghita, Salonta etc.) un al doilea tur de scrutin ar permite coalizarea celorlalte partide în susţinerea candidatului de pe locul doi.

Dar respingerea din Senat are doar o valoare simbolică. Votul decisiv va fi cel din Camera Deputaţilor, probabil în sesiunea viitoare. Dimensiunea grupurilor parlamentare de acolo nu dă, teoretic, şanse de succes iniţiativei liberalilor.

Ştirea respingerii nu a părut să intereseze prea multă lume. Pe de altă parte, ne amintim mobilizarea unor organizaţii ale societăţii civile şi a unor influente canale media din preajma alegerilor locale din iunie 2016, pentru schimbarea legii. Atunci, agitaţia a fost inutilă (există mai multe decizii ale Curţii Constituţionale care împiedică modificarea legilor electorale cu mai puţin de un an înaintea scrutinului).

Este momentul ca societatea civilă să depăşească reactivitatea exclusivă faţă de ameninţările imediate. Maturizarea ar presupune viziune de perspectivă. Mai este nevoie de depășirea prejudecății imparțialității politice a organizațiilor civice. Când unul sau mai multe partide din opoziție întreprind acțiuni corecte, ele merită și trebuie să fie susținute pe toate căile, inclusiv din stradă.

O mobilizare similară celei de acum doi ani pentru susţinerea proiectului aflat acum pe agenda Camerei ar pune asupra aleşilor presiunea necesară pentru a-i da o şansă de reuşită. De fapt, asta ar fi singura șansă.  Să fim deci cu ochii pe parcursul legislativ al acestei iniţiative.

Curtea Constituțională îi dă peste degete deputatului Nicolicea

CCR a declarat neconstituţională Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Prin adoptarea acestui proiect, PSD (în speță, Eugen Nicolicea) făcea astfel încât contribuțiile obținute ilegal de partide pentru campania electorală nu ar mai putut fi confiscate.

Dar povestea merită istorisită pe larg, căci arată că, atunci când e vorba de mârşăvii, imaginaţia pesedistă nu are limite.

S-a pornit de la o propunere legislativă relativ anodină, iniţiată de trei deputaţi ai minorităţilor naţionale. Acesta avea un singur articol, care ar fi eliminat un alineat din Legea nr.334/2006 (modificată în 2015), alineat conform căruia organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care obţin mandate de deputat li se aplică numai prevederile legale privind finanţarea campaniei electorale. Motivaţia era că respectivul alineat ar fi fost redundant cu un altul. Această propunere a fost respinsă, după ce primise aviz negativ de la comisia de specialitate, în camera de reflecție, Senatul, la 13 septembrie 2016.

În Camera Deputaţilor, decizională, a primit un prim aviz favorabil (cu 7 amendamente) de la Comisia juridică. A ajuns în plen la 11 aprilie 2017, de unde a fost returnată comisiei, pentru un raport suplimentar, la propunerea iniţiatorului ; s-a întors de la comisie, la 15 mai a ajuns din nou în plen şi din nou a fost returnat comisiei, acum la propunerea grupului PNL.

De data asta, Comisia Juridică, sub înţeleapta conducere a deputatului Eugen Nicolicea, s-a întrecut pe sine: a adus singurului articol al propunerii iniţiale nu mai puţin de 95 de amendamente, toate propuse de deputaţii PSD! Dintre acestea, cele mai semnificative ar fi:

• donaţiile primite ilegal de către partide nu se mai confiscă;
• partidele nu mai sunt obligate să depună la Autoritatea Electorală Permanentă raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor, ci numai unul sintetic;
• se stabileşte un prag minim pentru suma alocată anual partidelor politice de la bugetul de stat, respectiv 0,01% din PIB (adică 82 milioane de lei, raportat la anul 2017).

Prin această scamatorie, cele două rânduri ale propunerii legislative iniţiale s-au transformat într-un text de 12 pagini care amendează o lege de 25 de pagini. La vremea respectivă, mai multe organizații civice (Politică fără bariere, Centrul pentru Inovare Publică, Centrul pentru Studiul Democrației) au protestat față de această tentativă de punere a partidelor politice mai presus de lege. Cu toate acestea, proiectul a fost aprobat în plen la 4 octombrie, prin votul deputaților PSD, ALDE, UDMR și ai minorităților naționale. Au votat împotrivă PNL, USR și PMP.

Legea a fost supusă controlului constituţional la solicitarea grupului parlamentar al USR din Cameră şi a 20 de deputaţi PMP şi PNL. Înţeleg că meritul principal al redactării şi susţinerii sesizării a revenit avocatului deputat USR Stelian Ion, despre a cărui activitate parlamentară am mai aflat lucruri bune în săptămâna aceasta.

Firesc, Curtea constituţională a constatat neconstituţionalitatea legii adoptate în Camera Deputaţilor, în unanimitate. Parlamentul are două camere tocmai pentru ca fiecare proiect de lege să fie analizat şi discutat de două ori, de către parlamentari diferiţi. Ori, în cazul de faţă, Camera Deputaţilor a dat votul final asupra unui text care nu mai avea nicio legătură cu cel văzut de senatori, încălcându-se principiul bicameralității.

Dar – atenţie! – Curtea a respins legea “pe procedură”, nu pe fond. Asta înseamnă că ideile luminoase ale domnului Nicolicea se vor putea întruchipa într-un nou proiect legislativ. După cum am mai spus, pesedeaua nu se face bine.

Ce-ar fi dacă s-ar desfiinţa pragul electoral la alegerile locale? – o simulare pornind de la scrutinul din 2016

(Textul poate fi consultat, într-o formă mai prietenoasă, aici)

În preajma alegerilor locale din 2016, numeroşi reprezentanţi ai societăţii civile au cerut schimbarea legii electorale. În esenţă, au fost trei revendicări principale: reducerea numărului de semnături necesare depunerii candidaturilor, alegerea primarilor în două tururi, reducerea pragului electoral.

S-au semnat petiţii, s-au scris apeluri, s-au iniţiat acţiuni în instanţă. Toate în zadar, căci există o hotărâre a Curţii Constituţionale (inspirată de o recomandare a Comisiei de la Veneţia) care spune că nicio modificare a legilor electorale nu poate produce efect mai devreme de un an de la data promulgării. Prevederea este înţeleaptă, căci împiedică majorităţile parlamentare să modifice regulie jocului astfel încât să-i fie favorabile, în funcţie de situaţia din momentul respectiv.

Au trecut alegerile. Comisia comună a Senatului şi a Camerei Deputaţilor pentru modificarea legilor electorale nu a fost reînfiinţată, deşi au rămas restante legile privind alegerea Parlamentului European şi cea privind alegerea Preşedintelui, iar cele modificate în 2015 conţin multe hibe. Deşi promise (prin programul electoral al Preşedintelui Iohannis, susţinut de PNL, precum şi prin programul politic al USR) proiectele de modificare a legilor actuale întârzie să apară. Dacă până în mai 2018 nu va fi promulgată modificarea legii pentru alegerile europarlamentare, ea nu va putea fi aplicată la alegerile din 2019. Ori, cum până în prezent nu există nici măcar un proiect, este greu de crezut că în următorele şase luni el va fi redactat, dezbătut temeinic şi aprobat de către ambele camere. Una dintre consecinţe e că nu vom putea vota prin corespondenţă nici în 2019.

Pentru a înţelege de ce există o evidentă (dar exprimată doar în şoaptă) rezistenţă faţă de cerinţele societăţii civile, va trebui să vedem cine ar avea de pierdut şi cine de câştigat de pe urma unor schimbări legislative. În acest text analizez implicaţiile unei eventuale reduceri a pragului electoral, la alegerile locale.

Situaţia actuală, alternative

Reducerea pragului electoral ar însemna includerea în organele administraţiei locale a reprezentanţilor mai multor grupuri din interiorul comunităţilor locale – deci un grad mai mare de reprezentativitate a autorităţilor alese ale administraţiei publice locale. Pe de altă parte, reducerea pragului electoral ar trebui să ducă la o mai echitabilă repartiţie a mandatelor, adică o mai bună corespondenţă între proporţia voturilor obţinute de către un actor politic şi mandatele primite.

Există, desigur, argumente în favoarea menţinerii unor praguri electorale relativ înalte. Ele ţin mai ales de nevoia asigurării eficienţei funcţionării structurilor organelor alese; este vorba, mai ales, despre constituirea grupurilor politice şi a comisiilor de specialitate. Dar aceste argumente sunt relevante mai ales în cazul Parlamemntului, unde actorii principali sunt grupurile parlamentare. La nivelul autorităţilor locale, unde numărul total al reprezentanţilor e, în general, redus, existenţa unor structuri interne este mai puţin relevantă. Acesta este motivul pentru care cred că reducerea pragului electoral ar fi mai uşor de acceptat la alegerile locale decât la cele parlamentare – şi de aici interesul pentru simularea efectelor la acest tip de alegeri.

Actuala lege prevede (art.100, alin.1) că, pentru a intra în consiliul local sau judeţean, un partid trebuie să obţină cel puţin 5% din totalul voturilor valabil exprimate (pentru alianţele electorale din două partide – 7%, iar pentru cele mai mari – 8%). Alternativele ar fi reducerea la 3% a pragului electoral sau desfiinţarea acestuia – adică să se aplice o regulă similară celei pentru candidaţii independenţi[1]: participă la distribuire toţi candidaţii care au întrunit un număr de voturi mai mare decât raportul dintre totalul voturilor valabil exprimate şi numărul mandatelor. Acest raport (exprimat ca număr întreg) poate fi denumit “prag natural”.

Practic, această regulă nu se aplică decât în cazul în care numărul mandatelor este de 21 sau mai mare – la celelalte, un mandat presupune mai mult de 5% din voturi. Cu alte cuvinte, se aplică doar la consiliile locale din municipiile cu peste 50.000 de locuitori şi la toate consiliile judeţene.

Reducerea pragului la 3% face ca acesta să opereze doar în consiliile judeţene cu mai mult de 33 de consilieri, adică din judeţele cu peste 350.000 locuitori. În aceste judeţe, pragul de 3% ar scoate din cursă doar partidele care au obţinut între 2,7% (adică 100/37, atât fiind numărul maxim de consilieri judeţeni) şi 3% din voturi, precum şi la Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Cu alte cuvinte, un prag de 3% ar opera în aşa de puţine cazuri încât nu merită să fie introdus.

Din aceste motive, mă voi concentra în cele ce urmează doar asupra variantei desfiinţării pragului electoral. Tehnic, aceasta ar însemna definirea pragului electoral drept numărul (întreg, fără zecimale, nerotunjit) rezultat din împărţirea totalului voturilor valabil exprimate în circumscripţie la numărul mandatelor[2]. Voi simula aplicarea legii modificate în acest fel, numind-o “fără prag electoral” la rezultatele obţinute la urne în alegerile locale din 5 iunie 2016.

Trebuie precizat că simularea are doar valoarea unei simulări. În realitate, dacă s-ar modifica legea, este probabil ca diverşi competitori electorali să adopte strategii de alianţe diferite, să fie încurajată apariţia unor noi partide etc.

Consiliile locale

În total, există 51 de circumscripţii (municipii, inclusiv sectoarele Bucureştiului) cu mai mult de 21 de consilieri – deci susceptibile (conform raţionamentului de mai sus) de a suferi modificări în repartizarea mandatelor. De fapt, prin eliminarea pragului de 5%, mandatele s-ar fi distribuit altfel decât în condiţiile actualei legi în 9 din aceste circumscripţii, aşa cum rezultă din Tabelul nr. 1.

Tabelul nr.1: Schimbări ale modului de distribuire a mandatelor de consilieri locali, în ipoteza înlocuirii pragului electoral de 5% cu pragul natural

Circumscripţia	Număr total de mandate	Partide care, în urma eliminării pragului…
		Pierd mandate	Câştigă mandate
Piteşti	23	PSD (1)	Partidul pentru Argeș şi Muscel (1)
Brăila	27	PSD (1)	PMP (1)
Braşov	27	PNL (1)	ALDE (1)
Buzău	23	PSD (1)	PER (1)
Constanţa	27	PSD (1)	ALDE (1)
Sfîntu Gheorghe	21	UDMR (1)	Partidul Civic Maghiar(1)
Craiova	27	Alianţa electorală PSD+UNPR (2)	A. E. „Pentru Craiova” (1); Partidul Social Românesc (1)
Drobeta-Turnu Severin	23	PNL (1)	ALDE (1)
Suceava	23	ALDE (1)	PER (1)

Din cele 1197 mandate de consilier distribuite în municipiile cu peste 50.000 locuitori, doar 10, adică msi puţin de 1% din total, şi-ar fi schimbat titularul prin desfiinţarea pragului electoral. Jumătate din ele sunt pierdute de PSD. Practic, în cazul consiliilor locale, miza pragului electoral este inexistentă.

Consiliile judeţene

Aici, situaţia este mai complicată. Din cele 42 de consilii judeţene (inclusiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti), două treimi ar fi avut, dacă s-ar fi eliminat pragul electoral, altă componenţă decât cea obţinută în alegeri (situaţia detaliată, în Anexa 1).

Tabelul nr. 2: Repartizarea mandatelor, pe partide, cu şi fără prag electoral

Partidul	Număr de voturi	Mandate obţinute
		Cu prag	Fără prag	Diferența
Partidul Social Democrat	2.890.344	579	550	-29
Partidul Național Liberal	2.529.986	504	472	-32
Partidul Alianța Liberalilor și Democraților	521.845	80	96	16
Uniunea Democrată Maghiară din România	411.823	95	95	0
Alianţa Electorală PSD + UNPR	380.565	59	57	-2
Partidul Mișcarea Populară	368.985	41	58	17
Uniunea Națională pentru Progresul României	220.467	14	26	12
Uniunea Salvați Bucureștiul	143.544	15	14	-1
Partidul Social Românesc	99.587	7	9	2
Partidul Ecologist Român	98.486	8	12	4
Partidul Național Democrat	58.949	2	2	0
Forumul Democrat al Germanilor din România	42.652	10	9	-1
Partidul Popular Maghiar din Transilvania	38.215	6	7	1
Coaliția pentru Baia Mare	26.217	5	5	0
Partidul Civic Maghiar	16.824	6	6	0
Partidul Pentru Argeș și Muscel	14.137	2	2	0
Partidul România Unită	66.131	–	3	3
Partidul M10	29.372	–	2	2
Partidul Dreptății Sociale	16.524	–	1	1
Alianța pentru Hunedoara	10.481	–	2	2
Partidul Oamenilor Liberi	10.335	–	2	2
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România	9.961	–	1	1
Alianța pentru Arad	5.820	–	1	1
Partidul Ialomițenilor	5.081	–	1	1
Candidaţi independenţi	52.800	3	3	0
TOTAL	8.256.611	1436	1436	0

O primă constatare este că ierarhia partidelor, după numărul de mandate obţinute, nu s-ar schimba semnificativ. Câteva inversiuni (ALDE ar depăşi UDMR, iar UNPR ar depăşi USB) s-ar produce în favoarea partidelor cu mai multe voturi şi în detrimentul unor partide regionale sau locale.

Principalii perdanţi ai ipoteticei eliminări a pragului electoral ar fi fost PNL, care ar pierdut 32 mandate (6% din total) şi PSD, care ar fi pierdut 29 de mandate (5% din total), plus 2 din cele obţinute în alianţă cu UNPR. Principalii beneficiari ar fi PMP (17 mandate, adică un spor de 41%), ALDE (16 mandate, 20%) şi UNPR (12 mandate, 86%). Identitatea partidelor care câştigă sau pierd este mai puţin relevantă – până la următoarele alegeri este probabil că vor avea loc reaşezări semnificativa în spectrul politic. Ceea ce trebuie reţinut este că, prin reducerea sau desfiinţarea pragului electoral vor primi mai puţine mandate principalele beneficiare ale „redistribuirilor” – respectiv partidele „mari”. În schimb, au de câştigat mai ales partidele „mijlocii” – cele aflate, la nivel naţional, în preajma pragului electoral. Ar mai fi de menţionat că eliminarea pragului electoral ar fi permis pătrunderea unor partide locale în consiliile judeţene: Alianța pentru Hunedoara, Partidul Oamenilor Liberi, Uniunea Democrată a Tătarilor, Alianța pentru Arad, Partidul Ialomițenilor.

Mai important decât să aflăm cine sunt potenţialii beneficiari este să aflăm în ce măsură eliminarea pragului electoral ar răspunde aşteptările privind gradul de reprezentativitate şi echitatea distribuirii mandatelor.

În ce priveşte reprezentativitatea, în Anexa 2 sunt centralizate, alături de totalul voturilor valabil exprimate, voturile „utile”, adică cele care au fost acordate candidaţilor (formaţiuni politice sau independenţi) care au obţinut mandate. Observăm că 976.762 voturi, adică 11,8% din total, au fost „pierdute”, adică au mers către candidaţi care nu au intrat în consiliile judeţene. Cu alte cuvinte, aproape un milion de votanţi nu sunt reprezentaţi în consiliile judeţene. Voturile lor sunt, din acest punct de vedere, pierdute în procesul de distribuire a mandatelor. În unele cazuri (Cluj, Hunedoara), proporţia respectivă depăşeşte 20%.

Trecerea de la pragul de 5% la cel „natural” ar înjumătăţi proporţia voturilor pierdute, reducând-o la 6,8%. Ceea ce este mai important, în marea majoritate a judeţelor s-ar pierde mai puţin de 10% din voturile exprimate.

Echitatea procedurii de repartizare înseamnă, în primul rând , echivalenţa între proporţia oamenilor care au votat pentru un candidat şi proporţia mandatelor atribuite.

Tabelul nr. 3: Proporţia voturilor şi mandatelor obţinute de partidele şi alanţele electorale care au intrat în consiliile judeţene

Partidul sau alianţa electorală	Mandate		% din mandate
	Număr	% din total	Cu prag	Fără prag
Partidul Social Democrat	2.890.344	35,0%	40,3%	38,3%
Partidul Național Liberal	2.529.986	30,6%	35,1%	32,9%
Partidul Alianța Liberalilor și Democraților	521.845	6,3%	5,6%	6,7%
Uniunea Democrată Maghiară din România	411.823	5,0%	6,6%	6,6%
Alianţa Electorală PSD + UNPR	380.565	4,6%	4,1%	4,0%
Partidul Mișcarea Populară	368.985	4,5%	2,9%	4,0%
Uniunea Națională pentru Progresul României	220.467	2,7%	1,0%	1,8%
Uniunea Salvați Bucureștiul	143.544	1,7%	1,0%	1,0%
Partidul Social Românesc	99.587	1,2%	0,5%	0,6%
Partidul Ecologist Român	98.486	1,2%	0,6%	0,8%
Partidul Național Democrat	58.949	0,7%	0,1%	0,1%
Forumul Democrat al Germanilor din România	42.652	0,5%	0,7%	0,6%
Partidul Popular Maghiar din Transilvania	38.215	0,5%	0,4%	0,5%
Coaliția pentru Baia Mare	26.217	0,3%	0,3%	0,3%
Partidul Civic Maghiar	16.824	0,2%	0,4%	0,4%
Partidul pentru Argeș și Muscel	14.137	0,2%	0,1%	0,1%

Din Tabelul nr. 3 rezultă că există două categorii de raporturi între cele două procentaje:

• partidele care ar pierde mandate prin trecerea la pragul natural (PNL şi PSD) sunt cele care, datorită pragului electoral de 5%, obţinuseră procentaje ale mandatelor superioare celor ale voturilor: 35,1% din mandate cu 30,6% din voturi, respectiv 40,3% din mandate cu 35,0% din voturi;
• partidele care ar câştiga mandate (PMP, ALDE, UNPR) sunt cele care au o pondere a mandatelor obţinute inferioare celei a voturilor: 4,5% din voturi şi numai 2,9% din mandate; 6,3% şi 5,6%; 2,7% şi 1,0%.

Înlocuirea pragului de 5% cu cel natural nu ar elimina discrepanţele dintre ponderea unui partid în totalul voturilor şi cea din totalul mandatelor, nici nu ar face ca un partid să treacă dintr-o categorie în alta, dar ar reduce considerabil diferenţele. Din acest motiv, putem spune că eliminarea pragului electoral artificial de 5% şi înlocuirea cu cel natural ar produce o mai echitabilă repartizare a mandatelor.

Concluzii

Eliminarea pragului electoral de 5% (şi înlocuirea lui cu pragul natural) ar avea efecte marginale în cazul consiliilor locale (doar în cazul câtorva municipii). În schimb, la consiliile judeţene ar produce o distribuire diferită a mandatelor în majoritatea judeţelor, inclusiv în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Aceste modificări de repartizare nu ar afecta iararhia partidelor, după numărul mandatelor de consilier judeţean deţinute. Ar produce însă o creştere a reprezentativităţii acestor autorităţi ale administraţiei publice locale şi o mai echitabilă repartizare a mandatelor.

Înlocuirea actualului prag de 5% cu unul mai mic sau cu cu  cel natural ar avantaja partidele cu pondere mijlocie şi ar dezavantaja partidele mari. Din acest motiv, este de așteptat ca PSD şi PNL să continue să se opună modificării Legii nr.115/2015 în sensul reducerii sau eliminării pragului electoral.

______________________________________

[1] Procedura enunţată în lege este, în opinia mea, circulară.
La art.100, zice:
“(3) Repartizarea mandatelor se face avându-se în vedere numai partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice şi alianţele electorale care au întrunit pragul electoral prevăzut la alin. (1) şi candidații independenţi care au întrunit coeficientul electoral prevăzut la alin. (4) lit. a).”
Iar modul de calcul al coeficientului electoral este stabilit în alin. (4), astfel:
“…coeficientului electoral, care este egal cu numărul […] rezultat din împărţirea numărului total de voturi valabil exprimate pentru toate listele de candidaţi şi pentru candidaţii independenţi care au întrunit pragul electoral la numărul total de consilieri din circumscripţia electorală respectivă”.
Deci, voturile căror independenţi se includ în numărătorul coeficientului electoral? Ale celor care au întrunit pragul? Dar mai sus se spune că independenţii nu trebuie să îndeplinească pragul!

[2] Acest număr nu trebuie confundat cu coeficientul electoral, unde se împart la numărul mandatelor doar voturile primite de candidaţii (partide sau independenţi) care au depășit pragul electoral.

ANEXE

Anexa 1: Schimbări ale modului de distribuire a mandatelor de consilieri judeţeni(*), în ipoteza înlocuirii pragului electoral de 5% cu pragul natural

Circumscripţia	Număr total de mandate	Partide care, în urma eliminării pragului…
		Pierd mandate	Câştigă mandate
Alba	33	PNL (1), ALDE (1)	UDMR (1), UNPR (1)
Arad	33	PNL (1)	Alianța pentru Arad (1)
Bacău	37	PNL (1), PSD (1)	M10 (1), UNPR (1)
Bihor	35	PNL (1)	P. Popular Maghiar din Transilvania (1)
Bistriţa-Năsăud	31	PNL (1), PSD (2)	UDMR (2), PMP (1)
Botoşani	33	PNL (2), PSD (1)	UNPR (1), ALDE (1), PMP (1)
Braşov	35	PNL (2), PSD (1)	ALDE (2), PMP (1)
Călăraşi	31	PNL (1), PSD (1)	ALDE (1), PMP (1)
Cluj	37	PNL (2), PSD (1), UDMR (1)	ALDE (2), PMP (2)
Constanţa	37	PNL (1), PSD (2)	Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani (1), M10 (1), PER (1)
Covasna	31	UDMR (2)	ALDE (2)
Dâmboviţa	35	PNL (1), PSD (2)	UNPR (1), ALDE (2)
Dolj	37	PNL (1), PSD (4)	M10 (1), UNPR (1), ALDE (2), PMP (1)
Gorj	33	PSD (1), PMP (1)	UNPR (1), PRU (1)
Hunedoara	33	PNL (3), PSD (4)	UDMR (1), PSR (1), Alianța pentru Hunedoara (2), ALDE (2), PMP (1)
Ialomiţa	31	PSD (2)	Partidul Ialomițenilor (1), UNPR (1)
Iaşi	37	PNL (1), PSD (1)	PER (2)
Ilfov	33	PSD (1)	UNPR (1)
Mehedinţi	31	PNL (1), A.E. PSD+UNPR (1)	PMP (2)
Mureş	35	PNL (1), PSD (1), UDMR (2)	Partidul Oamenilor Liberi (2), PMP (2)
Neamţ	35	PNL (1)	PRU (1)
Sălaj	31	PNL (1), UDMR (1)	ALDE (1), PMP (1)
Sibiu	33	PNL (1), PSD (1), FDGR (1)	ALDE (1), PMP (2)
Suceava	37	PNL (3), PSD (1)	ALDE (2), PMP (2)
Teleorman	33	PNL (1)	UNPR (1)
Timiş	37	PNL (1), PSD (1)	UDMR (2)
Vaslui	33	PNL (1), PSD (1)	PMP (2)
Vrancea	33	PNL (1)	UNPR (1)
Mun. Bucureşti	55	PNL (1), A.E. PSD+UNPR (1), USB (1)	PRU (1), PER (1), Partidul Dreptății Sociale (1),

(*) Nu au fost listate judeţele în care eliminarea pragului electoral de 5% nu ar afecta modul de repartizare a mandatelor.

 

Anexa 2: Ponderea voturilor care contribuie la atribuirea mandatelor, în totalul voturilor valabil exprimate

	Total voturi valabil exprimate	Voturi utile		Proporţia voturilor utile în totalul celor exprimate
		Prag 5%	Prag natural	Prag 5%	Prag natural
Alba	158.415	146.250	158,415	92.3%	100.0%
Arad	182.649	174.116	179,936	95.3%	98.5%
Arges	253.555	236.822	236,822	93.4%	93.4%
Bacau	247.184	216.557	231,171	87.6%	93.5%
Bihor	258.399	241.112	248,569	93.3%	96.2%
Bistrita-Nasaud	131.081	108.872	119,202	83.1%	90.9%
Botoşani	169.094	140.782	158,052	83.3%	93.5%
Brasov	215.828	186.167	205,905	86.3%	95.4%
Braila	126.617	106.447	106,447	84.1%	84.1%
Buzău	197.624	172.440	172,440	87.3%	87.3%
Caraş-Severin	131.188	111.470	111,470	85.0%	85.0%
Călăraşi	133.250	114.985	121,288	86.3%	91.0%
Cluj	256.831	201.777	221,996	78.6%	86.4%
Constanta	289.243	235.612	261,906	81.5%	90.5%
Covasna	73.765	65.878	69,530	89.3%	94.3%
Dâmbovita	231.371	192.716	208,361	83.3%	90.1%
Dolj	284.848	228.292	266,265	80.1%	93.5%
Galaţi	221.941	200.314	200,314	90.3%	90.3%
Giurgiu	134.684	121.941	121,941	90.5%	90.5%
Gorj	157.636	137.766	149,285	87.4%	94.7%
Harghita	109.815	108.760	108,760	99.0%	99.0%
Hunedoara	191.156	152.169	182,683	79.6%	95.6%
Ialomita	117.471	102.798	112,157	87.5%	95.5%
Iasi	287.009	264.304	275,838	92.1%	96.1%
Ilfov	172.595	158.138	164,915	91.6%	95.6%
Maramures	189.886	174.164	174,164	91.7%	91.7%
Mehedinti	120.206	104.416	109,279	86.9%	90.9%
Mureş	232.169	187.169	207,332	80.6%	89.3%
Neamţ	204.794	186.374	192,730	91.0%	94.1%
Olt	212.841	199.026	199,026	93.5%	93.5%
Prahova	320.009	286.205	286,205	89.4%	89.4%
Satu Mare	141.766	132.376	132,376	93.4%	93.4%
Sălaj	101.392	90.706	99,416	89.5%	98.1%
Sibiu	158.405	129.954	144,102	82.0%	91.0%
Suceava	272.921	237.849	263,954	87.1%	96.7%
Teleorman	186.348	178.409	184,205	95.7%	98.9%
Timiş	239.170	209.200	219,870	87.5%	91.9%
Tulcea	90.013	81.963	81,963	91.1%	91.1%
Vaslui	160.580	141.425	149,144	88.1%	92.9%
Vâlcea	173.787	152.234	152,234	87.6%	87.6%
Vrancea	152.685	138.462	144,617	90.7%	94.7%
Municipiul Bucuresti	566.390	523.432	559,804	92.4%	98.8%
Total	8.256.611	7.279.849	7,694,089	88.2%	93.2%