Gabriela Firea vrea să subvenţioneze mersul elevilor la şcoală cu maşina

Un proiect aflat pe ordinea de zi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti de joi (18 octombrie) prevede, între altele:

b. Stimularea prin decontarea combustibilului în valoare de 500 de lei/lunar în vederea încurajării unor asocieri voluntare prin care părinţii elevilor unităţilor de învăţământ primare şi secundare de pe teritoriul Municipiului Bucureşti, care au domiciliul în regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov pot folosi în comun, autoturismul proprietate personală în vederea transportului copiilor, la instituţiile de învăţământ primare şi secundare de pe teritoriul Municipiului Bucureşti, care vor fi selectate în cadrul unui proiect pilot[1].

[…]

d. Înfiinţarea unui serviciu municipal de transport dotat cu microbuze şcolare care să falciliteze transportul elevilor din ciclul primar şi secundar pe teritoriul Municipiului Bucureşti.

 

Las la o parte că proiectul e inaplicabil din câteva motive simple, printre care:

  • că primăria unei localităţi nu poate acorda subvenţii cetăţenilor din alte localităţi;
  • că un părinte care transportă mai mulţi copii (care nu sunt ai lui) ar avea nevoie de licenţă pentru transport de persoane;
  • că ar fi imposibil de monitorizat cine pe cine duce efectiv la şcoală.

Ceea ce mă intrigă mai ales este viziunea (sau lipsa de viziune) din spatele acestui proiect. Cu alte cuvinte, de ce şi pentru cine este el făcut.

De ce?

În Bucureşti şi comunele învecinate există o reţea de şcoli primare şi gimnaziale suficient de densă încât un părinte cu copilul de mână să poată ajunge pe jos la cea mai apropiată dintre acestea în cel mult un sfert de oră. În principiu, nimeni n-ar trebui să aibă nevoie să se urce în maşină pentru a-şi duce copilul la şcoală.

Aşa e în principiu, numai că orice părinte de elev din învăţământul gimnazial ştie (sau crede că ştie) că există şcoli “bune” şi şcoli “proaste”. Cele bune sunt de regulă în centrul Bucureştiului sau în cartierele scumpe, cele rele sunt mai la mahala şi în localităţile învecinate. Părintele “responsabil” va face tot ce-i stă în putinţă pentru a-şi înscrie părintele la o şcoală “bună”, chiar dacă nu este arondat acolo, recurgând la diverse tertipuri, de la clasica şpagă până la mai sofisticata viză de flotant în spaţiul unui binevoitor din proximitatea şcolii dorite[2].

Aşa se face că în şcolile “bune” clasele ajung să aibă de la 35 de elevi în sus (legea spune că ar trebui să fie în medie 20, dar nu mai mult de 25). Efectul pervers e că, oricât de talentate şi calificate ar fi cadrele didactice de la aceste şcoli, procesul didactic are de suferit. La asta contribuie şi faptul că, adesea, elevii sunt surmenaţi, căci orelor de şcoală li se adaugă adesea mai mult de două ore pe zi petrecute pe drum. Dacă rezultatele şcolare înregistrate sunt bune, e pentru că părinţii îşi dopează odraslele cu mediţii.

Efectul principal al acestui fenomen este accentuarea segregării învăţământului: o parte din şcoli sunt populate de copiii părinţilor “cu resurse” (şi astfel îşi măresc şansele de a atrage mai multe resurse), în timp ce restul sunt populate cu elevi din familii mai sărace, cu performanţe şcolare scăzute.

Efectul secundar este crearea unui flux suplimentar de circulaţie către zonele din centrul oraşului în care se află şcolile “bune”, un fel de navetism şcolar. Soluţia nu este de a stimula acest navetism, ci de a îmbunătăţi calitatea actului educaţional din şcolile “slabe”, prin îmbunătăţirea dotării materiale şi a calităţii personalului didactic. În felul acesta, părinţii nu vor mai fi motivaţi să-şi înscrie copiii la alte şcoli decât cea din proximitate.

 

Cui?

În niciun caz, subvenţiile preconizate nu vor merge către nevoiaşii oraşului sau ai localităţilor învecinate. Copiii lor, atunci când nu vor îngroşa statisticile abandonului şcolar, vor continua să meargă pe jos la şcoala din cartier. Cei 500 de lei vor intra în buzunarelor celor care acum îşi permit să-şi ducă, cu maşina, copiii la şcolile “de fiţe” – în niciun caz cei care ar trebui să facă obiectul măsurilor de protecţie socială.

 

Să nu ne amăgim. Proiectul în discuţie nu are drept scop îmbunătăţirea traficului bucureştean. (Nici n-ar avea cum: îşi imaginează cineva că, atunci când copiii din trei familii vor merge la şcoală într-o singură maşină, celelalte două vor rămâne în parcare?) Scopul adevărat e de a plăti din taxele bucureştenilor, mita anticipată[3] pentru un vot la următoarele alegeri.

 

P.S. Omeneşte, putem înţelege că doamna Firea empatizează cu cei care-şi fac vize de flotant ca să-şi poată înscrie copiii la şcolile de fiţe. La urma urmei, şi ea şi-a declarat domiciliul în Bucureşti, deşi locuieşte în Voluntari, ca să poată ocupa scaunul de primar general.

[1] Excesul de virgule e din fondul special aflat la dispoziţia Primarului General. Noţiunea de “învăţământ secundar” e din acelaşi fond.

[2] Am mai scris despre acest fenomen în urmă cu patru ani: Şcoala de fiţe, produs al subfinanţării învăţământului

[3] Încă una, după voucherele pentru bicicletă, vacanţele gratuite în Grecia, cadourile pentru împlinirea a 25 şi 50 de ani de căsătorie, numeroasele concerte gratuite etc.

Advertisements

Proiectul de modificare a unor legi electorale iniţiat de PSD

Proiectul de modificare a Legilor alegerilor europarlamentare și a Președintelui (B216/2018) conține, în general, tehnicități, mai exact preluarea modificărilor făcute în Legea alegerilor parlamentare (se poate semna pentru candidatura mai multor candidați, sistemul informatic de înregistrare a prezenței, înregistrarea video a numărării voturilor etc.). Mi se pare ok să existe prevederi similare, acolo unde e posibil, pentru toate tipurile de alegeri.

Prevederile conform cărora se permite desfășurarea întâlnirilor electorale în școli, sau se poate cere urna mobila pentru cei netransportabili (pe bază de certificat medical) inclusiv în ziua alegerilor au funcționat și la alegerile locale și cele parlamentare din 2016 și n-a protestat nimeni, și nici nu s-au semnalat abuzuri.

Mai important mi se pare ca se introduce transmiterea electronica a proceselor verbale de la secțiile de vot la biroul de circumscripție – atât prin introducerea în aplicația informatică, cât și prin fotografierea procesului verbal.

Din păcate, nu este corectata aberația din vechea lege că în birourile electorale sunt reprezentate partidele parlamentare, nu candidații (dacă doua partide susțin un candidat, au doi membri în birou, iar candidatul independent nu are niciunul).

O problemă ar fi că soluționarea plângerilor referitoare la campania electorală, care era de competența birourilor județene, a trecut la BEC, dispărând posibilitatea de contestare.

Nu apare nicio referire la votul prin corespondență, deci nu se va aplica – dar asta ar fi alta discuție, exista un proiect USR în acest sens.

Va invit să-l citiți şi să-mi spuneţi ce anume vi se pare în neregulă.

P.S. Modificarea celor două legi electorale prin această inițiativă legislativă este o soluție de avarie. Soluția de fond este elaborarea unui Cod Electoral care să unifice întreaga legislație electorală. Ne amintim că, la instalarea în funcția de președinte al AEP, domnul Daniel Barbu promitea să promoveze un proiect în acest sens.

De ce trebuie să fim prudenţi în citirea sondajelor online

Circulă zilele astea un recent sondaj multinaţional (28 de ţări, inclusiv România) despre atitudinile faţă de socialism, realizat de IPSOS. Tema ar fi interesantă, dar metodologia ridică probleme.

Sondajul a fost realizat online, pe eşantioane naţionale extrase din panelurile online ale Ipsos. Ce înseamnă asta? Firma deţine colecţii de mari dimensiuni (zeci, sute de mii) de adrese e-mail ale unor persoane care şi-au comunicat benevol câteva date personale (vârsta, sexul, ocupaţia, mediul de rezidenţă etc.) şi şi-au dat acordul să fie contactate pentru sondaje online. Când e de făcut o anchetă, acestor persoane (sau unei părţi din panel) li se transmite un mail prin care sunt invitate să completeze un chestionar online (pentru asta, fiind recompensate)[i]. Primii care răspund, până la completarea numărului dorit, constituie “eşantionul” sondajului. Metoda are avantaje, dar şi dezavantaje.

Un prim dazavantaj provine din faptul că probabilitatea de a face parte din eşantionul final depinde de intensitatea cu care utilizezi internetul. Nu doar că trebuie să ai o adresă e-mail pentru a fi inclus în panel, dar trebuie să o accesezi suficient de frecvent încât să răspunzi înainte de completarea eşantionului. Aşadar, colecţia de răspunsuri obţinute va conţine preponderent opiniile utilizatorilor asidui de internet. Care, evident, nu ştim în ce măsură coincid cu ale celor mai puţin sau deloc familiari cu acest mediu. De aici, reţinerea mea faţă de termenul de “reprezentativitate” utilizat în legătură cu sondajele online.

Autorii studiului încearcă să ne înlăture suspiciunile, asigurându-ne că “datele au fost ponderate astfel încât să corespundă profilului populaţiei”. Ce înseamnă asta? Dacă, de exemplu, statisticile ne spun că 20% din populaţia totală are vârsta între 50 şi 65 de ani, dar în eşantionul nostru numai 10% din respondenţi se încadreză în acest interval, vom considera fiecare răspuns dat de aceştia ca reprezentând două răspunsuri.

Procedeul este utilizat frecvent, fiind considerat valid din punct de vedere ştiinţific. Numai că pentru a considera că el asigură reprezentativitatea eşantionului trebuie să acceptăm ipoteza implicită că cei ale căror răspunsuri le-am dublat gândesc la fel, au aceleaşi opinii cu cei care, dintr-un motiv sau altul, lipsesc din eşantion. (Cu alte cuvinte, să acceptăm că baba Aneta care o arde toată noaptea pe Facebook are aceleaşi opinii despre socialism ca şi ţaţa Leana care toarce lână la Zăbrăuţi.) Ori, e evident că nu e aşa: cei care lipsesc din panel lipsesc pentru că sunt din fire mai reticenţi şi nu vor să-şi dea datele personale, sunt în general mai ocupaţi, mai puţin interesaţi de recompensele oferite de firma de sondaje – ca să nu mai vorbim despre gradul redus de familiaritate cu internetul.

Scriind toate astea, nu am intenţionat să discreditez sondajele online în general şi studiul în discuţie în special. Sondajele online au valoarea lor, iar Ipsos este una din firmele cu maximă expertiză în lume. Dar ele trebuie interpretate cum se cuvine.

Dacă, de exemplu, 40% dintre respondenţii români cred că, în prezent, idealurile socialiste sunt foarte valoroase pentru progresul societății, asta nu ne spune absolut nimic despre ataşamentul românilor la valorile socialiste. Dacă, însă, de exemplu, vom afla că în urmă cu trei ani, 25% dintr-un eşantion similar dădeau acest răspuns, vom putea presupune că a avut loc, într-un segment important al societăţii, o creştere a ataşamentului faţă de respectivele valori. Sau, dacă vom afla că în ţara X cei care spuneau asta reprezentau 75% din eşantion, vom putea avansa ipoteza că acolo ideile socialiste sunt mai prizate decât la noi. În niciun caz nu putem trage concluzii generalizatoare din simpla citire a unor procentaje.

[i] Evident, procesul e mult mai complex, aici m-am limitat la a prezenta ideea generală.

De ce nu se va vota prin corespondenţă la alegerile pentru Parlamentul European din 2019

1. Legea nr.208/2015 privind votul prin corespondenţă se referă exclusiv la alegerile pentru Parlamentul României. Legile privind celelalte tipuri de scrutin (europarlamentar, prezidenţial, local, referendum) prevăd exercitarea dreptului de vot exclusiv în secţiile de vot, la data stabilită.

2. Mai multe decizii ale Curţii Constituţionale stabilesc, în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneţia, că modificările legislative care afectează drepturile electorale nu pot produce efecte mai devreme de un an de la promulgare. Aşadar, pentru a produce efecte la alegerile pentru Parlamnentul European din mai 2019, legea electorală ar trebui modificată până în mai 2018.

3. Până în acest moment nu există înregistrat la Parlament niciun proiect legislativ care să vizeze introducerea votului prin corespondenţă la alegerile pentru Parlamentul European. Chiar presupunând că un asemenea proiect va apărea în următoarele zile (există o promisiune a USR în acest sens), este greu de presupus că el va putea parcurge în trei luni toate etapele legiferării. (Pentru exemplificare, un proiect similar înregistrat de USR la Senat în data de 8 noiembrie 2017 nu a fost încă, după trei luni, repartizat spre analiză în comisia de spacialitate.)

2 bemol. Este posibil să se argumenteze că votul prin corespondenţă nu are consecinţe negative asupra bunei desfăşurări a procesului electoral şi a exercitării dreptului la vot; că nu afectează esenţa legii, ci doar aspecte de tehnică legislativă, a căror modificare nu ar încălca principiul securităţii juridice.

3 bemol. Votul prin corespondenţă, aşa cum a fost reglementat pentru alegerile parlamentare, este cel puţin nefuncţional (drept dovadă, nu a produs decât 4042 voturi valabile).

 

P.S. La alegerile parlamentare din 2016, votul prin corespondență nu a dezavantajat în mod evident PSD. În schimb, USR a fost principalul beneficiar.

Untitled

 

 

Alegerea primarilor în două tururi, respinsă la Senat. Dar lupta nu s-a încheiat.

Ştim deja, alegerea primarilor într-un singur îi favorizează pe cei aflaţi deja în funcţie şi diminuează drastic şansele reprezentanţilor opoziţiei.

Ieri, plenul Senatului a respins propunerea legislativă iniţiată de PNL privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi. Votul a fost destul de strâns: 59 de voturi împotrivă, 46 pentru.

Partidele din opoziie au înțeles să depășească adversitățile și să susțină in corpore proiectul. Au votat “pentru“ senatorii PNL, USR, PMP şi – surpriză – ALDE. Dar trebuie remarcat că, din cei 29 de membri ai grupului parlamentar PNL, au fost prezenţi doar 21; de asemenea, la ALDE au fost prezenţi doar 6 senatori din 9.

Respingerea proiectului a fost posibilă pentru că, alături de PSD, UDMR a votat “împotrivă”. Acest partid se teme că, în localităţi în care maghiarii nu sunt majoritari (Satu Mare, Marghita, Salonta etc.) un al doilea tur de scrutin ar permite coalizarea celorlalte partide în susţinerea candidatului de pe locul doi.

Dar respingerea din Senat are doar o valoare simbolică. Votul decisiv va fi cel din Camera Deputaţilor, probabil în sesiunea viitoare. Dimensiunea grupurilor parlamentare de acolo nu dă, teoretic, şanse de succes iniţiativei liberalilor.

Ştirea respingerii nu a părut să intereseze prea multă lume. Pe de altă parte, ne amintim mobilizarea unor organizaţii ale societăţii civile şi a unor influente canale media din preajma alegerilor locale din iunie 2016, pentru schimbarea legii. Atunci, agitaţia a fost inutilă (există mai multe decizii ale Curţii Constituţionale care împiedică modificarea legilor electorale cu mai puţin de un an înaintea scrutinului).

Este momentul ca societatea civilă să depăşească reactivitatea exclusivă faţă de ameninţările imediate. Maturizarea ar presupune viziune de perspectivă. Mai este nevoie de depășirea prejudecății imparțialității politice a organizațiilor civice. Când unul sau mai multe partide din opoziție întreprind acțiuni corecte, ele merită și trebuie să fie susținute pe toate căile, inclusiv din stradă.

O mobilizare similară celei de acum doi ani pentru susţinerea proiectului aflat acum pe agenda Camerei ar pune asupra aleşilor presiunea necesară pentru a-i da o şansă de reuşită. De fapt, asta ar fi singura șansă.  Să fim deci cu ochii pe parcursul legislativ al acestei iniţiative.

Curtea Constituțională îi dă peste degete deputatului Nicolicea

CCR a declarat neconstituţională Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Prin adoptarea acestui proiect, PSD (în speță, Eugen Nicolicea) făcea astfel încât contribuțiile obținute ilegal de partide pentru campania electorală nu ar mai putut fi confiscate.

Dar povestea merită istorisită pe larg, căci arată că, atunci când e vorba de mârşăvii, imaginaţia pesedistă nu are limite.

S-a pornit de la o propunere legislativă relativ anodină, iniţiată de trei deputaţi ai minorităţilor naţionale. Acesta avea un singur articol, care ar fi eliminat un alineat din Legea nr.334/2006 (modificată în 2015), alineat conform căruia organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care obţin mandate de deputat li se aplică numai prevederile legale privind finanţarea campaniei electorale. Motivaţia era că respectivul alineat ar fi fost redundant cu un altul. Această propunere a fost respinsă, după ce primise aviz negativ de la comisia de specialitate, în camera de reflecție, Senatul, la 13 septembrie 2016.

În Camera Deputaţilor, decizională, a primit un prim aviz favorabil (cu 7 amendamente) de la Comisia juridică. A ajuns în plen la 11 aprilie 2017, de unde a fost returnată comisiei, pentru un raport suplimentar, la propunerea iniţiatorului ; s-a întors de la comisie, la 15 mai a ajuns din nou în plen şi din nou a fost returnat comisiei, acum la propunerea grupului PNL.

De data asta, Comisia Juridică, sub înţeleapta conducere a deputatului Eugen Nicolicea, s-a întrecut pe sine: a adus singurului articol al propunerii iniţiale nu mai puţin de 95 de amendamente, toate propuse de deputaţii PSD! Dintre acestea, cele mai semnificative ar fi:

  • donaţiile primite ilegal de către partide nu se mai confiscă;
  • partidele nu mai sunt obligate să depună la Autoritatea Electorală Permanentă raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor, ci numai unul sintetic;
  • se stabileşte un prag minim pentru suma alocată anual partidelor politice de la bugetul de stat, respectiv 0,01% din PIB (adică 82 milioane de lei, raportat la anul 2017).

Prin această scamatorie, cele două rânduri ale propunerii legislative iniţiale s-au transformat într-un text de 12 pagini care amendează o lege de 25 de pagini. La vremea respectivă, mai multe organizații civice (Politică fără bariere, Centrul pentru Inovare Publică, Centrul pentru Studiul Democrației) au protestat față de această tentativă de punere a partidelor politice mai presus de lege. Cu toate acestea, proiectul a fost aprobat în plen la 4 octombrie, prin votul deputaților PSD, ALDE, UDMR și ai minorităților naționale. Au votat împotrivă PNL, USR și PMP.

Legea a fost supusă controlului constituţional la solicitarea grupului parlamentar al USR din Cameră şi a 20 de deputaţi PMP şi PNL. Înţeleg că meritul principal al redactării şi susţinerii sesizării a revenit avocatului deputat USR Stelian Ion, despre a cărui activitate parlamentară am mai aflat lucruri bune în săptămâna aceasta.

Firesc, Curtea constituţională a constatat neconstituţionalitatea legii adoptate în Camera Deputaţilor, în unanimitate. Parlamentul are două camere tocmai pentru ca fiecare proiect de lege să fie analizat şi discutat de două ori, de către parlamentari diferiţi. Ori, în cazul de faţă, Camera Deputaţilor a dat votul final asupra unui text care nu mai avea nicio legătură cu cel văzut de senatori, încălcându-se principiul bicameralității.

Dar – atenţie! – Curtea a respins legea “pe procedură”, nu pe fond. Asta înseamnă că ideile luminoase ale domnului Nicolicea se vor putea întruchipa într-un nou proiect legislativ. După cum am mai spus, pesedeaua nu se face bine.

Ce-ar fi dacă s-ar desfiinţa pragul electoral la alegerile locale? – o simulare pornind de la scrutinul din 2016

(Textul poate fi consultat, într-o formă mai prietenoasă, aici)

În preajma alegerilor locale din 2016, numeroşi reprezentanţi ai societăţii civile au cerut schimbarea legii electorale. În esenţă, au fost trei revendicări principale: reducerea numărului de semnături necesare depunerii candidaturilor, alegerea primarilor în două tururi, reducerea pragului electoral.

S-au semnat petiţii, s-au scris apeluri, s-au iniţiat acţiuni în instanţă. Toate în zadar, căci există o hotărâre a Curţii Constituţionale (inspirată de o recomandare a Comisiei de la Veneţia) care spune că nicio modificare a legilor electorale nu poate produce efect mai devreme de un an de la data promulgării. Prevederea este înţeleaptă, căci împiedică majorităţile parlamentare să modifice regulie jocului astfel încât să-i fie favorabile, în funcţie de situaţia din momentul respectiv.

Au trecut alegerile. Comisia comună a Senatului şi a Camerei Deputaţilor pentru modificarea legilor electorale nu a fost reînfiinţată, deşi au rămas restante legile privind alegerea Parlamentului European şi cea privind alegerea Preşedintelui, iar cele modificate în 2015 conţin multe hibe. Deşi promise (prin programul electoral al Preşedintelui Iohannis, susţinut de PNL, precum şi prin programul politic al USR) proiectele de modificare a legilor actuale întârzie să apară. Dacă până în mai 2018 nu va fi promulgată modificarea legii pentru alegerile europarlamentare, ea nu va putea fi aplicată la alegerile din 2019. Ori, cum până în prezent nu există nici măcar un proiect, este greu de crezut că în următorele şase luni el va fi redactat, dezbătut temeinic şi aprobat de către ambele camere. Una dintre consecinţe e că nu vom putea vota prin corespondenţă nici în 2019.

Pentru a înţelege de ce există o evidentă (dar exprimată doar în şoaptă) rezistenţă faţă de cerinţele societăţii civile, va trebui să vedem cine ar avea de pierdut şi cine de câştigat de pe urma unor schimbări legislative. În acest text analizez implicaţiile unei eventuale reduceri a pragului electoral, la alegerile locale.

Situaţia actuală, alternative

Reducerea pragului electoral ar însemna includerea în organele administraţiei locale a reprezentanţilor mai multor grupuri din interiorul comunităţilor locale – deci un grad mai mare de reprezentativitate a autorităţilor alese ale administraţiei publice locale. Pe de altă parte, reducerea pragului electoral ar trebui să ducă la o mai echitabilă repartiţie a mandatelor, adică o mai bună corespondenţă între proporţia voturilor obţinute de către un actor politic şi mandatele primite.

Există, desigur, argumente în favoarea menţinerii unor praguri electorale relativ înalte. Ele ţin mai ales de nevoia asigurării eficienţei funcţionării structurilor organelor alese; este vorba, mai ales, despre constituirea grupurilor politice şi a comisiilor de specialitate. Dar aceste argumente sunt relevante mai ales în cazul Parlamemntului, unde actorii principali sunt grupurile parlamentare. La nivelul autorităţilor locale, unde numărul total al reprezentanţilor e, în general, redus, existenţa unor structuri interne este mai puţin relevantă. Acesta este motivul pentru care cred că reducerea pragului electoral ar fi mai uşor de acceptat la alegerile locale decât la cele parlamentare – şi de aici interesul pentru simularea efectelor la acest tip de alegeri.

Actuala lege prevede (art.100, alin.1) că, pentru a intra în consiliul local sau judeţean, un partid trebuie să obţină cel puţin 5% din totalul voturilor valabil exprimate (pentru alianţele electorale din două partide – 7%, iar pentru cele mai mari – 8%). Alternativele ar fi reducerea la 3% a pragului electoral sau desfiinţarea acestuia – adică să se aplice o regulă similară celei pentru candidaţii independenţi[1]: participă la distribuire toţi candidaţii care au întrunit un număr de voturi mai mare decât raportul dintre totalul voturilor valabil exprimate şi numărul mandatelor. Acest raport (exprimat ca număr întreg) poate fi denumit “prag natural”.

Practic, această regulă nu se aplică decât în cazul în care numărul mandatelor este de 21 sau mai mare – la celelalte, un mandat presupune mai mult de 5% din voturi. Cu alte cuvinte, se aplică doar la consiliile locale din municipiile cu peste 50.000 de locuitori şi la toate consiliile judeţene.

Reducerea pragului la 3% face ca acesta să opereze doar în consiliile judeţene cu mai mult de 33 de consilieri, adică din judeţele cu peste 350.000 locuitori. În aceste judeţe, pragul de 3% ar scoate din cursă doar partidele care au obţinut între 2,7% (adică 100/37, atât fiind numărul maxim de consilieri judeţeni) şi 3% din voturi, precum şi la Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Cu alte cuvinte, un prag de 3% ar opera în aşa de puţine cazuri încât nu merită să fie introdus.

Din aceste motive, mă voi concentra în cele ce urmează doar asupra variantei desfiinţării pragului electoral. Tehnic, aceasta ar însemna definirea pragului electoral drept numărul (întreg, fără zecimale, nerotunjit) rezultat din împărţirea totalului voturilor valabil exprimate în circumscripţie la numărul mandatelor[2]. Voi simula aplicarea legii modificate în acest fel, numind-o “fără prag electoral” la rezultatele obţinute la urne în alegerile locale din 5 iunie 2016.

Trebuie precizat că simularea are doar valoarea unei simulări. În realitate, dacă s-ar modifica legea, este probabil ca diverşi competitori electorali să adopte strategii de alianţe diferite, să fie încurajată apariţia unor noi partide etc.

Consiliile locale

În total, există 51 de circumscripţii (municipii, inclusiv sectoarele Bucureştiului) cu mai mult de 21 de consilieri – deci susceptibile (conform raţionamentului de mai sus) de a suferi modificări în repartizarea mandatelor. De fapt, prin eliminarea pragului de 5%, mandatele s-ar fi distribuit altfel decât în condiţiile actualei legi în 9 din aceste circumscripţii, aşa cum rezultă din Tabelul nr. 1.

Tabelul nr.1: Schimbări ale modului de distribuire a mandatelor de consilieri locali, în ipoteza înlocuirii pragului electoral de 5% cu pragul natural

Circumscripţia Număr total de mandate Partide care, în urma eliminării pragului…
Pierd mandate Câştigă mandate
Piteşti 23 PSD (1) Partidul pentru Argeș şi Muscel (1)
Brăila 27 PSD (1) PMP (1)
Braşov 27 PNL (1) ALDE (1)
Buzău 23 PSD (1) PER (1)
Constanţa 27 PSD (1) ALDE (1)
Sfîntu Gheorghe 21 UDMR (1) Partidul Civic Maghiar(1)
Craiova 27 Alianţa electorală PSD+UNPR (2) A. E. „Pentru Craiova” (1); Partidul Social Românesc (1)
Drobeta-Turnu Severin 23 PNL (1) ALDE (1)
Suceava 23 ALDE (1) PER (1)

Din cele 1197 mandate de consilier distribuite în municipiile cu peste 50.000 locuitori, doar 10, adică msi puţin de 1% din total, şi-ar fi schimbat titularul prin desfiinţarea pragului electoral. Jumătate din ele sunt pierdute de PSD. Practic, în cazul consiliilor locale, miza pragului electoral este inexistentă.

Consiliile judeţene

Aici, situaţia este mai complicată. Din cele 42 de consilii judeţene (inclusiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti), două treimi ar fi avut, dacă s-ar fi eliminat pragul electoral, altă componenţă decât cea obţinută în alegeri (situaţia detaliată, în Anexa 1).

Tabelul nr. 2: Repartizarea mandatelor, pe partide, cu şi fără prag electoral

Partidul Număr de voturi

Mandate obţinute

Cu prag Fără prag Diferența
Partidul Social Democrat

2.890.344

579 550 -29
Partidul Național Liberal

2.529.986

504 472 -32
Partidul Alianța Liberalilor și Democraților

521.845

80 96 16
Uniunea Democrată Maghiară din România

411.823

95 95 0
Alianţa Electorală PSD + UNPR

380.565

59 57 -2
Partidul Mișcarea Populară

368.985

41 58 17
Uniunea Națională pentru Progresul României

220.467

14 26 12
Uniunea Salvați Bucureștiul

143.544

15 14 -1
Partidul Social Românesc

99.587

7 9 2
Partidul Ecologist Român

98.486

8 12 4
Partidul Național Democrat

58.949

2 2 0
Forumul Democrat al Germanilor din România

42.652

10 9 -1
Partidul Popular Maghiar din Transilvania

38.215

6 7 1
Coaliția pentru Baia Mare

26.217

5 5 0
Partidul Civic Maghiar

16.824

6 6 0
Partidul Pentru Argeș și Muscel

14.137

2 2 0
Partidul România Unită

66.131

3 3
Partidul M10

29.372

2 2
Partidul Dreptății Sociale

16.524

1 1
Alianța pentru Hunedoara

10.481

2 2
Partidul Oamenilor Liberi

10.335

2 2
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România

9.961

1 1
Alianța pentru Arad

5.820

1 1
Partidul Ialomițenilor

5.081

1 1
Candidaţi independenţi

52.800

3 3 0
TOTAL 8.256.611 1436 1436 0

O primă constatare este că ierarhia partidelor, după numărul de mandate obţinute, nu s-ar schimba semnificativ. Câteva inversiuni (ALDE ar depăşi UDMR, iar UNPR ar depăşi USB) s-ar produce în favoarea partidelor cu mai multe voturi şi în detrimentul unor partide regionale sau locale.

Principalii perdanţi ai ipoteticei eliminări a pragului electoral ar fi fost PNL, care ar pierdut 32 mandate (6% din total) şi PSD, care ar fi pierdut 29 de mandate (5% din total), plus 2 din cele obţinute în alianţă cu UNPR. Principalii beneficiari ar fi PMP (17 mandate, adică un spor de 41%), ALDE (16 mandate, 20%) şi UNPR (12 mandate, 86%). Identitatea partidelor care câştigă sau pierd este mai puţin relevantă – până la următoarele alegeri este probabil că vor avea loc reaşezări semnificativa în spectrul politic. Ceea ce trebuie reţinut este că, prin reducerea sau desfiinţarea pragului electoral vor primi mai puţine mandate principalele beneficiare ale „redistribuirilor” – respectiv partidele „mari”. În schimb, au de câştigat mai ales partidele „mijlocii” – cele aflate, la nivel naţional, în preajma pragului electoral. Ar mai fi de menţionat că eliminarea pragului electoral ar fi permis pătrunderea unor partide locale în consiliile judeţene: Alianța pentru Hunedoara, Partidul Oamenilor Liberi, Uniunea Democrată a Tătarilor, Alianța pentru Arad, Partidul Ialomițenilor.

Mai important decât să aflăm cine sunt potenţialii beneficiari este să aflăm în ce măsură eliminarea pragului electoral ar răspunde aşteptările privind gradul de reprezentativitate şi echitatea distribuirii mandatelor.

În ce priveşte reprezentativitatea, în Anexa 2 sunt centralizate, alături de totalul voturilor valabil exprimate, voturile „utile”, adică cele care au fost acordate candidaţilor (formaţiuni politice sau independenţi) care au obţinut mandate. Observăm că 976.762 voturi, adică 11,8% din total, au fost „pierdute”, adică au mers către candidaţi care nu au intrat în consiliile judeţene. Cu alte cuvinte, aproape un milion de votanţi nu sunt reprezentaţi în consiliile judeţene. Voturile lor sunt, din acest punct de vedere, pierdute în procesul de distribuire a mandatelor. În unele cazuri (Cluj, Hunedoara), proporţia respectivă depăşeşte 20%.

Trecerea de la pragul de 5% la cel „natural” ar înjumătăţi proporţia voturilor pierdute, reducând-o la 6,8%. Ceea ce este mai important, în marea majoritate a judeţelor s-ar pierde mai puţin de 10% din voturile exprimate.

Echitatea procedurii de repartizare înseamnă, în primul rând , echivalenţa între proporţia oamenilor care au votat pentru un candidat şi proporţia mandatelor atribuite.

Tabelul nr. 3: Proporţia voturilor şi mandatelor obţinute de partidele şi alanţele electorale care au intrat în consiliile judeţene

Partidul sau alianţa electorală Mandate % din mandate
Număr % din total Cu prag Fără prag
Partidul Social Democrat 2.890.344 35,0% 40,3% 38,3%
Partidul Național Liberal 2.529.986 30,6% 35,1% 32,9%
Partidul Alianța Liberalilor și Democraților 521.845 6,3% 5,6% 6,7%
Uniunea Democrată Maghiară din România 411.823 5,0% 6,6% 6,6%
Alianţa Electorală PSD + UNPR 380.565 4,6% 4,1% 4,0%
Partidul Mișcarea Populară 368.985 4,5% 2,9% 4,0%
Uniunea Națională pentru Progresul României 220.467 2,7% 1,0% 1,8%
Uniunea Salvați Bucureștiul 143.544 1,7% 1,0% 1,0%
Partidul Social Românesc 99.587 1,2% 0,5% 0,6%
Partidul Ecologist Român 98.486 1,2% 0,6% 0,8%
Partidul Național Democrat 58.949 0,7% 0,1% 0,1%
Forumul Democrat al Germanilor din România 42.652 0,5% 0,7% 0,6%
Partidul Popular Maghiar din Transilvania 38.215 0,5% 0,4% 0,5%
Coaliția pentru Baia Mare 26.217 0,3% 0,3% 0,3%
Partidul Civic Maghiar 16.824 0,2% 0,4% 0,4%
Partidul pentru Argeș și Muscel 14.137 0,2% 0,1% 0,1%

Din Tabelul nr. 3 rezultă că există două categorii de raporturi între cele două procentaje:

  • partidele care ar pierde mandate prin trecerea la pragul natural (PNL şi PSD) sunt cele care, datorită pragului electoral de 5%, obţinuseră procentaje ale mandatelor superioare celor ale voturilor: 35,1% din mandate cu 30,6% din voturi, respectiv 40,3% din mandate cu 35,0% din voturi;
  • partidele care ar câştiga mandate (PMP, ALDE, UNPR) sunt cele care au o pondere a mandatelor obţinute inferioare celei a voturilor: 4,5% din voturi şi numai 2,9% din mandate; 6,3% şi 5,6%; 2,7% şi 1,0%.

Înlocuirea pragului de 5% cu cel natural nu ar elimina discrepanţele dintre ponderea unui partid în totalul voturilor şi cea din totalul mandatelor, nici nu ar face ca un partid să treacă dintr-o categorie în alta, dar ar reduce considerabil diferenţele. Din acest motiv, putem spune că eliminarea pragului electoral artificial de 5% şi înlocuirea cu cel natural ar produce o mai echitabilă repartizare a mandatelor.

Concluzii

Eliminarea pragului electoral de 5% (şi înlocuirea lui cu pragul natural) ar avea efecte marginale în cazul consiliilor locale (doar în cazul câtorva municipii). În schimb, la consiliile judeţene ar produce o distribuire diferită a mandatelor în majoritatea judeţelor, inclusiv în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Aceste modificări de repartizare nu ar afecta iararhia partidelor, după numărul mandatelor de consilier judeţean deţinute. Ar produce însă o creştere a reprezentativităţii acestor autorităţi ale administraţiei publice locale şi o mai echitabilă repartizare a mandatelor.

Înlocuirea actualului prag de 5% cu unul mai mic sau cu cu  cel natural ar avantaja partidele cu pondere mijlocie şi ar dezavantaja partidele mari. Din acest motiv, este de așteptat ca PSD şi PNL să continue să se opună modificării Legii nr.115/2015 în sensul reducerii sau eliminării pragului electoral.

______________________________________

[1] Procedura enunţată în lege este, în opinia mea, circulară.
La art.100, zice:
“(3) Repartizarea mandatelor se face avându-se în vedere numai partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice şi alianţele electorale care au întrunit pragul electoral prevăzut la alin. (1) şi candidații independenţi care au întrunit coeficientul electoral prevăzut la alin. (4) lit. a).”
Iar modul de calcul al coeficientului electoral este stabilit în alin. (4), astfel:
“…coeficientului electoral, care este egal cu numărul […] rezultat din împărţirea numărului total de voturi valabil exprimate pentru toate listele de candidaţi şi pentru candidaţii independenţi care au întrunit pragul electoral la numărul total de consilieri din circumscripţia electorală respectivă”.
Deci, voturile căror independenţi se includ în numărătorul coeficientului electoral? Ale celor care au întrunit pragul? Dar mai sus se spune că independenţii nu trebuie să îndeplinească pragul!

[2] Acest număr nu trebuie confundat cu coeficientul electoral, unde se împart la numărul mandatelor doar voturile primite de candidaţii (partide sau independenţi) care au depășit pragul electoral.

ANEXE

Anexa 1: Schimbări ale modului de distribuire a mandatelor de consilieri judeţeni(*), în ipoteza înlocuirii pragului electoral de 5% cu pragul natural

Circumscripţia Număr total de mandate Partide care, în urma eliminării pragului…
Pierd mandate Câştigă mandate
Alba 33 PNL (1), ALDE (1) UDMR (1), UNPR (1)
Arad 33 PNL (1) Alianța pentru Arad (1)
Bacău 37 PNL (1), PSD (1) M10 (1), UNPR (1)
Bihor 35 PNL (1) P. Popular Maghiar din Transilvania (1)
Bistriţa-Năsăud 31 PNL (1), PSD (2) UDMR (2), PMP (1)
Botoşani 33 PNL (2), PSD (1) UNPR (1), ALDE (1), PMP (1)
Braşov 35 PNL (2), PSD (1) ALDE (2), PMP (1)
Călăraşi 31 PNL (1), PSD (1) ALDE (1), PMP (1)
Cluj 37 PNL (2), PSD (1), UDMR (1) ALDE (2), PMP (2)
Constanţa 37 PNL (1), PSD (2) Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani (1), M10 (1), PER (1)
Covasna 31 UDMR (2) ALDE (2)
Dâmboviţa 35 PNL (1), PSD (2) UNPR (1), ALDE (2)
Dolj 37 PNL (1), PSD (4) M10 (1), UNPR (1), ALDE (2), PMP (1)
Gorj 33 PSD (1), PMP (1) UNPR (1), PRU (1)
Hunedoara 33 PNL (3), PSD (4) UDMR (1), PSR (1), Alianța pentru Hunedoara (2), ALDE (2), PMP (1)
Ialomiţa 31 PSD (2) Partidul Ialomițenilor (1), UNPR (1)
Iaşi 37 PNL (1), PSD (1) PER (2)
Ilfov 33 PSD (1) UNPR (1)
Mehedinţi 31 PNL (1), A.E. PSD+UNPR (1) PMP (2)
Mureş 35 PNL (1), PSD (1), UDMR (2) Partidul Oamenilor Liberi (2), PMP (2)
Neamţ 35 PNL (1) PRU (1)
Sălaj 31 PNL (1), UDMR (1) ALDE (1), PMP (1)
Sibiu 33 PNL (1), PSD (1), FDGR (1) ALDE (1), PMP (2)
Suceava 37 PNL (3), PSD (1) ALDE (2), PMP (2)
Teleorman 33 PNL (1) UNPR (1)
Timiş 37 PNL (1), PSD (1) UDMR (2)
Vaslui 33 PNL (1), PSD (1) PMP (2)
Vrancea 33 PNL (1) UNPR (1)
Mun. Bucureşti 55 PNL (1), A.E. PSD+UNPR (1), USB (1) PRU (1), PER (1), Partidul Dreptății Sociale (1),

(*) Nu au fost listate judeţele în care eliminarea pragului electoral de 5% nu ar afecta modul de repartizare a mandatelor.

 

Anexa 2: Ponderea voturilor care contribuie la atribuirea mandatelor, în totalul voturilor valabil exprimate

Total voturi valabil exprimate Voturi utile Proporţia voturilor utile în totalul celor exprimate
Prag 5% Prag natural Prag 5% Prag natural
Alba 158.415 146.250 158,415 92.3% 100.0%
Arad  182.649  174.116  179,936 95.3% 98.5%
Arges   253.555  236.822  236,822 93.4% 93.4%
Bacau  247.184  216.557  231,171 87.6% 93.5%
Bihor  258.399  241.112  248,569 93.3% 96.2%
Bistrita-Nasaud  131.081  108.872  119,202 83.1% 90.9%
Botoşani  169.094  140.782  158,052 83.3% 93.5%
Brasov  215.828  186.167  205,905 86.3% 95.4%
Braila  126.617  106.447  106,447 84.1% 84.1%
Buzău  197.624  172.440  172,440 87.3% 87.3%
Caraş-Severin  131.188  111.470  111,470 85.0% 85.0%
Călăraşi  133.250  114.985  121,288 86.3% 91.0%
Cluj  256.831  201.777  221,996 78.6% 86.4%
Constanta  289.243  235.612  261,906 81.5% 90.5%
Covasna  73.765  65.878  69,530 89.3% 94.3%
Dâmbovita  231.371  192.716  208,361 83.3% 90.1%
Dolj  284.848  228.292  266,265 80.1% 93.5%
Galaţi  221.941  200.314  200,314 90.3% 90.3%
Giurgiu  134.684  121.941  121,941 90.5% 90.5%
Gorj  157.636  137.766  149,285 87.4% 94.7%
Harghita  109.815  108.760  108,760 99.0% 99.0%
Hunedoara  191.156  152.169  182,683 79.6% 95.6%
Ialomita  117.471  102.798  112,157 87.5% 95.5%
Iasi  287.009  264.304  275,838 92.1% 96.1%
Ilfov  172.595  158.138  164,915 91.6% 95.6%
Maramures  189.886  174.164  174,164 91.7% 91.7%
Mehedinti  120.206  104.416  109,279 86.9% 90.9%
Mureş  232.169  187.169  207,332 80.6% 89.3%
Neamţ  204.794  186.374  192,730 91.0% 94.1%
Olt  212.841  199.026  199,026 93.5% 93.5%
Prahova  320.009  286.205  286,205 89.4% 89.4%
Satu Mare  141.766  132.376  132,376 93.4% 93.4%
Sălaj  101.392  90.706  99,416 89.5% 98.1%
Sibiu  158.405  129.954  144,102 82.0% 91.0%
Suceava  272.921  237.849  263,954 87.1% 96.7%
Teleorman  186.348  178.409  184,205 95.7% 98.9%
Timiş  239.170  209.200  219,870 87.5% 91.9%
Tulcea  90.013  81.963  81,963 91.1% 91.1%
Vaslui  160.580  141.425  149,144 88.1% 92.9%
Vâlcea  173.787  152.234  152,234 87.6% 87.6%
Vrancea  152.685  138.462  144,617 90.7% 94.7%
Municipiul Bucuresti  566.390  523.432  559,804 92.4% 98.8%
Total  8.256.611  7.279.849  7,694,089 88.2% 93.2%

 

Opoziţia (se face că) lucrează la legile electorale.

În loc să se ocupe de hibele cu adevărat urgent de modificat ale legilor electorale (alegerea primarilor în două tururi, pragul electoral, numărul semnăturilor necesare depunerii candidaturilor), mai mulţi deputaţi PNL vor neapărat să rezolve problema schimbărilor de rezidenţă excesiv de vioaie produse în preajma alegerilor locale.

Este adevărat, se ştie de mai mult timp, şi Expert Forum a documentat, că în unele localităţi au loc valuri migratorii suspecte în preajma alegerilor. Schimbările de reședință se produc cu avizul primarul şi – ce să vezi? – ele se transformă în voturi pentru primarul-candidat. Cum ziceam, e o problemă, numai că nu cea mai gravă, iar soluţia găsită de liberali e tare șchioapă.

Proiectul de modificare a Legii alegerilor locale, înregistrat în martie, conţine un singur articol, anume introducerea în art.18 a unui nou alineat, cu următorul text:

“Pot solicita primarului înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă în condiţiile prevăzute în alineatul (1), cetăţenii care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală în care se organizează scrutinul electoral, cu cel puţin 30 de zile înainte de data scrutinului pentru care se face înscrierea în Registrul electoral.”

Numai că alineatul (1), la care se face referire, sună astfel: “Până cel mai târziu cu 45 de zile înaintea datei scrutinului, cetățenii cu drept de vot care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală în care au loc alegeri pot solicita primarului, pe baza actului de identitate, înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă pentru scrutinul respectiv.” Adică, genialul amendament spune că, dacă nu ți-ai stabilit reşedinţa cu 30 de zile înainte de alegeri, nu ai voie să te duci cu 45 de zile înainte de (aceleași) alegeri să ceri înscrierea în Registrul electoral.

Pe de altă parte, chiar dacă, printr-o minune, legea ar stopa înscrierea în Registru a celor care şi-au făcut viza de reşedinţă în ultimele 30 de zile, cetăţenii respectivi nu ar putea fi împiedicaţi să voteze, căci alineatul (4) al aceluiaşi articol spune: “Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare înscrie în lista electorală suplimentară, în condiţiile prevăzute de art. 85 alin. (2) – (4), persoanele omise din lista electorală permanentă, care se prezintă la vot.” Adică, şi dacă nu sunt înscrişi, noii veniţi pot vota, pe lista suplimentară, de îndată ce fac (arătând cartea de identitate) dovada reşedinţei.

Să presupunem acum că, printr-o lege scrisă mai cu băgare de seamă, cei care şi-au făcut mutaţia cu 30 de zile înaintea alegerilor ar fi împiedicaţi să aleagă. Să presupunem că eu mă mut, cu două săptămâni înaintea alegerilor, de la Bucureşti la Iaşi. La Iaşi nu pot vota, căci mă împiedică legea liberală ; la Bucureşti, nici atât, căci nu mai sunt cetăţan al urbei. Ce s-a ales din dreptul meu la vot, consfinţit în articolul 26 al Constituţiei?

În concluzie, poate ar fi bine ca, înainte de a se apuca de scris inițiative legislative, deputații să citească până la capăt legile (sau măcar articolele) pe care vor să le modifice. Altfel, se vor plânge degeaba de “tirania majorității” exercitată de alianța aflată la guvernare.

Scorpionul şi pesedeaua

Ştiţi, probabil, fabula cu scorpionul şi broasca. Dacă nu, v-o spun eu.

Inundaţii. Un scorpion rămas pe o insuliţă ce urma să fie, şi ea, înghiţită de viitură. Trece o broască, scorpionul o roagă să-l ducă în spate până la mal. Broasca: “Ce, am înnebunit? Ai să mă ucizi cu acul veninos din coadă”. Scorpionul duce muncă de lămurire: “Îţi jur că n-am să fac asta. De altfel, dacă aş face-o, ştiu că m-aş scufunda odată cu tine şi, neştiind să înot, aş muri şi eu.” În sfârşit, reuşeşte să o convingă pe broască, se suie în spatele ei şi pornesc să treacă râul.

Pe la mijlocul apei, scorpionul îşi înfige acul în spatele broaştei. Cu ultimele răsuflări, ea îl întreabă: “Cum ai putut face asta? Acum vom muri amândoi!”. Scorpionul răspunse cu tristeţe: “N-am ce să fac. Asta mi-e firea.”

Cam aşa şi cu pesedeaua. A zis că nu se va atinge de independenţa justiţiei. Apoi a emis ordonanţele, noaptea. A ieşit scandal, le-a retras. După aia, a încercat să le introducă pe şest, în parlament. Iar a ieşit scandal, iar a dat înapoi. Acum vrea să-şi subordoneze magistraţii. Iar a ieşit scandal…

A încercat să naţionalizeze pensiile private obligatorii. A ieşit scandal. A zis că ministrul s-a exprimat greşit. Acum zice că nu dau randament, deci mai bine să le ia statul. Sau să le administreze privaţii, dar pe gratis. Iar e scandal.

A zis că nu va autoriza exploatarea cu cianuri de la Roşia Montană. După aia a scos proiectul de lege care punea în drepturi RMGC. A ieşit lumea în stradă. L-a retras. Acum vrea să retragă statutul de zonă protejată. Iar se iese în stradă.

N-ai ce le face. Degeaba atenţionează Uniunea Europeană. Degeaba ia poziţie ambasadorul Statelor Unite. Degeaba se strâng zeci de mii de protestatari în Piaţă. Vor face un pas înapoi, după care vor reveni asupra prăzii. Aşa le e firea.

 

P.S. Uneori mă întreb dacă, în loc să tot protesteze la uşile pesedeei, n-ar fi mai eficient ca oamenii cu raţiune să pună presiune pe partidele din opoziţie; poate le amintim că, pentru a emite comunicate de protest, nu e nevoie să fii parlamentar.

TENDINŢE ALE PARTICIPĂRII ELECTORALE LA SCRUTINELE LOCALE ŞI PARLAMENTARE DIN 2016

 Text publicat în revista Expert electoral nr.1(14)/2014, pp.7-14

 

Rezumat:

Tendinţa de scădere a participării la vot este prezentă la nivel internaţional începând din anii ’90. Ea nu presupune neapărat un activism politic mai redus al cetăţenilor, căci în acelaşi timp asistăm la masificarea altor forme de participare civică (proteste de stradă, mişcări de tip occupy, utilizarea social media ca platformă de angajament politic).

Anul electoral 2016 a fost dominat de două scrutine de importanță majoră: alegerile locale și cele parlamentare. Pentru a înţelege diferenţa dintre interesul pentru cele două tipuri de scrutine este necesar să privim în detaliu caracteristicile votanţilor. Cu alte cuvinte, vom încerca să aflăm mai multe despre diferenţele dintre cei care au votat la alegerile locale şi cei care au votat la cele parlamentare şi, în ultimă instanţă, să putem emite ipoteze despre cei care votează exclusiv la unul din scrutine.

 

Cuvinte-cheie:rată de participare, alegeri locale, alegeri parlamentare, medii rezidențiale.

 

Abstract:

The downward trend in voter participation is present at an international level since the ‘90s. It does not necessarily mean a lower political activism of citizens, because at the same time we are witnessing the massification in other forms of civic participation (street protests, occupy type movements, usage of social media as a platform for political engagement).

The 2016 electoral year was dominated by two major elections: local and parliamentary elections. To understand the difference in the interest of voters between the two types of elections it is necessary to look in detail at the characteristics of voters. In other words, we try to learn more about the differences between those who voted in local elections and those who voted in the parliamentary elections and, ultimately, we can make assumptions about those who vote exclusively in one type of election.

Keywords: turnout, local elections, parliamentary elections, residential areas.

 

Anul electoral 2016 a fost dominat de două scrutine de importanță majoră: alegerile locale din 5 iunieși cele parlamentare din 11 decembrie. Importanța acestor evenimente a fost amplificată de unele schimbări majore ale legilor electorale survenite în anul 2015, când au fost modificate Legea partidelor (Legea nr. 14/2003 modificată prin Legea nr. 114/2015), Legea finanțării partidelor și a campaniilor electorale (Legea nr. 334/2006 modificată prin Legea nr. 113/2015), cea a alegerilor locale (Legea nr. 115/2015) și cea a alegerilor parlamentare (Legea nr. 208/2015), precum și de adoptarea Legii votului prin corespondență (Legea nr. 288/2015).

Ratele de participare la scrutinele din anul 2016au fost cele mai scăzute din istoria post-comunistă: 48,2% la alegerile localeși 39,8% la cele parlamentare (pentru o comparațiecorectă cu alegerile locale, trebuie luată în considerare valoarea de 39,4%, înregistrată la secțiile din țară[1]).

Tabelul nr. 1: Participarea alegătorilor la alegerile locale şi parlamentare din 2016

Anul Scrutinul Alegători înscriși în liste Alegători prezenți la urne Rata participării
2012 Locale 16.735.846 9.616.681 57,5%
Parlamentare, total 18.423.066 7.694.180 41,8%
Parlamentare, secțiile din țară 18.362.052 7.633.302 41,6%
2016 Locale 18.462.462 8.893.672 48,2%
Parlamentare, total 18.403.044 7.323.368 39,8%
Parlamentare, secțiile din țară 18.285.955 7.212.762 39,4%

Sursa: Autoritatea Electorală Permanentă, http://www.roaep.ro/istoric/

Pentru a înţelege diferenţa dintre interesul pentru cele două tipuri de scrutine este necesar să privim în detaliu caracteristicile votanţilor. Cu alte cuvinte, vom încerca să aflăm mai multe despre diferenţele dintre cei care au votat la alegerile locale şi cei care au votat la cele parlamentare şi, în ultimă instanţă, să putem emite ipoteze despre cei care votează exclusiv la unul din scrutine.

 

Scurt istoric al participării electorale

După participarea-record din 1990 (85,2%), ratele de participare au scăzut drastic, ajungând la mai puţin de jumătate din valoarea iniţială (39,8% în 2016).

Diverse motive fac ca rata de participare să fie subestimată, prin supradimensionarea inevitabilă, dar sistematică a listelor electorale permanente[2]. În condiţiile în care, conform datelor INS, sporul natural negativ a fost, între 1990 şi 2016, de 918.443 persoane[3], numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale a crescut cu 1.292.772 (de la 17.200.272, în mai 1990, la 18.493.044, în decembrie 2016). Diferenţa de peste 2 milioane nu poate fi explicată decât parţial prin acordarea de cetăţenie română unor persoane, mai ales din Republica Moldova.

Făcând abstracţie de valorile relative, trendul de scădere a numărului absolut al votanţilor este incontestabil. Până la decuplarea alegerilor parlamentare de cele prezidenţiale[4], participarea era mai mare la alegerile naţionale (parlamentare şiprezidenţiale) decât la cele locale. După decalarea scrutinului prezidenţial, prezenţa la alegerile locale s-a stabilizat în jurul cifrei de 9 milioane de participanţi, substanţial mai mare decât numărul celor care se prezintă la secţiile de vot din ţară pentru alegerea parlamentarilor, câteva luni mai târziu (diferenţa fiind de 1,8 milioane în 2008, aproape 2 milioane în 2012 şi1,7 milioane în 2016).

 

Graficul nr. 1:Evoluţia numărului de alegători prezenţi la alegerile locale şi parlamentare

 

Sursa:Buletin de informare publică al Comisiei Naţionale pentru Statistică, nr.4/1990, AGERPRES (2016), Autoritatea Electorală Permanentă, http://www.roaep.ro/istoric/

 

Diferenţele dintre mediile rezidenţiale

 

Privită în ansamblu, constatarea participării mai ridicate la alegerile locale decât la cele parlamentare poate fi interpretată ca exprimând o creştere a interesului pentru administraţia locală în detrimentul celui manifestat pentru cea centrală. La alegerile locale ar funcţiona dictonul cămăşii, mai apropiate de trup decât haina. Dar o analiză ceva mai detaliată ne va arăta că lucrurile nu sunt întocmai, şi peste tot, aşa.

 

Tabelul nr. 2: Participarea la alegerile locale şi parlamentare în 2012 şi2016, pe medii rezidenţiale

 

An Medii rezidențiale Locale Parlamentare Prezența parlamentare /locale
Nr. alegători prezenţi Rata de participare Nr. alegători prezenţi Rata de participare
2012 Rural 5.094.501 64.8% 3.560.835 43, 0% 69,9%
Urban mic 3.144.736 52.1% 2.049.269 40, 4% 65,2%
Urban mare 2.189.708 47.3% 2.023.198 40, 5% 92,4%
Străinatate   60.878 99, 8%
Total 10,428,945 56.3% 7.694.180 41, 8% 73,8%
2016 Rural 4.682.424 59,3% 3.119.462 39,5% 66,6%
Urban mic 2.437.034 43,9% 2.050.578 37,6% 84,1%
Urban mare 1.774.214 35,4% 2.042.722 41,5% 115,1%
Străinatate 110.606 94,5%
Total 8.893.672 48,2% 7.323.368 39,8% 82,3%

Sursa: Autoritatea Electorală Permanentă, http://www.roaep.ro/istoric/

 

Se poate observa că în rural (mai ales) şi în oraşele mici s-au prezentat la vot mai puţini alegători la alegerile parlamentare, faţă de cele locale. În rural, doar doi din trei alegători care votaseră în iunie au făcut-o şi în decembrie. În schimb, în urbanul mare[5] s-a ieşit la vot în decembrie în număr mai mare decât în iunie. Aşadar, fenomenul de „creştere a abstenţionismului” între cele două scrutine nu este general, el fiind prezent doar în zonele rurale şi în urbanul mic. Un model similar, dar mai puţin pregnant, se înregistrase în anul electoral 2012: pierderea de alegători fusese de aproximativ o treime în rural şi urbanul mic (30%, respectiv 35%), în timp ce în urbanul mare fusese de sub 10%.

Altfel spus, pentru alegătorii din comunităţile mici, interesul pentru administraţia locală este preponderent, pe când cetăţenii din marile oraşe sunt mai interesaţi de administraţia centrală. Acest fenomen se conturează mai ales în cazul ultimului ciclu electoral şi rămâne de văzut în ce măsură va putea fi evidenţiat la următoarele alegeri.

Fără îndoială, cu cât comunitatea este mai mică, cu atât este mai directă şi mai concretă relaţia cu primăria, cu primarul şi consiliul local. Datele pentru România ale cercetării sociologice European ValuesSurvey efectuată în anul 2012 au arătat că, în timp ce gradul de încredere în instituţiile centrale (Parlament, Guvern) nu diferă semnificativ în funcţie de mediul de rezidenţă, încrederea în administraţia locală (primărie) este semnificativ mai mare în rural decât în urban şiînregistrează nivelul cel mai scăzut în marile oraşe. Aceasta ar putea fi o posibilă explicaţie a comportamentului electoral diferit pe care l-am evidenţiat mai sus.

 

Tabelul nr. 3: Încrederea în instituţii

 

 Încredere în:   Rural Urban mic Urban mare
Parlament Multă, foarte multă 17% 15% 15%
Puţină, deloc 83% 85% 85%
Guvern Multă, foarte multă 21% 17% 18%
Puţină, deloc 79% 83% 82%
Primărie Multă, foarte multă 61% 57% 53%
Puţină, deloc 39% 43% 47%

Sursa: European ValuesSurvey, 2012: http://www.romanianvalues.ro/our-company/date

 

Distribuţia pe vârste a votanţilor[6]

 

Una din noutăţile anului electoral 2016 a fost introducerea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV), prin care toate secţiile de vot au fost conectate informatic la baza de date a Registrului electoral. Au fost astfel înlăturate suspiciunile de vot multiplu care fuseseră enunțate (și, de multe ori, constatate) la mai toate alegerile precedente. Datorită eforturilor Autorităţii Electorale Permanente şi ale Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, a fost posibilă urmărirea în timp real, prin internet, a evoluţiei numărului de votanţi în fiecare secţie de votare. Pentru prima dată, au devenit accesibile informaţii privind structura pe vârste şi genuri a celor care s-au prezentat la vot, aceasta putând fi comparată cu cea a persoanelor cu drept de vot înscrise în listele electorale permanente.

Structura pe vârste a participanţilor este influenţată de cea a persoanelor cu drept de vot care, la rândul ei, reproduce în linii mari conturul piramidei vârstelor populaţiei adulte a României. Se ştie că, din cauza evoluţiilor demografice din ultimii 50 de ani, această „piramidă” are o formă anormală, cu o bază extrem de redusă (corespunzătoare persoanelor cu vârsta până în 30 de ani) şi cu o îngroşare accentuată în dreptul vârstei de 50 de ani, corespunzătoare cohortelor „decreţeilor”[7].

Datorită acestor anomalii care ţin de istoria demografică a României, reprezentarea diverselor generaţii în populaţia care votează este extrem de inegală. Practic, mai mult de 50% din totalul voturilor care au determinat actuala configuraţie a Parlamentului au venit din partea persoanelor cu vârste între 47 şi 67 de ani.

 

Graficul nr. 2: Piramida vârstelor alegătorilor înscrişi in listele permanente şi a celor prezenţi, la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016

 

Sursa: Autoritatea Electorală Permanentă, http://www.roaep.ro/istoric/

În afara structurii generaţionale a populaţiei cu drept de vot, un alt factor care afectează componența electoratului efectiv este gradul de participare diferit al fiecărei generaţii. Diferenţele se datorează atât unor factori atitudinali, subiectivi, cât şi unor condiţii obiective.

 

Graficul nr. 3: Numărul votanţilor la alegerile locale şi parlamentare din 2016, pe grupe de vârstă

 

Sursa: Autoritatea Electorală Permanentă, http://www.roaep.ro/istoric/

 

În Graficul nr. 4 se observă că la generaţiile tinere, până la 30 de ani, incidenţa participării la vot este extrem de scăzută (sub 30%), mai puţin de jumătate din cea a persoanelor cu vârsta cuprinsă între 60 şi 69 de ani, dintre care merg la vot aproape 60%. O excepţie notabilă se înregistrează la tinerii de 18 ani (rata de participare este de 36%), aflaţi la primul vot, care s-au prezentat în proporţie mai mare decât cei de 20-34 de ani. Acesta ar fi un posibil argument pentru scăderea la 16 ani a vârstei care dă dreptul la vot.

O posibilă explicaţie a prezenţei scăzute la vot ar putea fi mobilitatea crescută a tinerilor. Migraţiapentru muncă, îndeosebi cea internaţională, afectează mai ales tinerii şiadulţii de până la 45 de ani; aceştia reprezintă aproape 60% din totalul celor care au votat în străinătate, în decembrie 2016. Aflaţi fie la studii, fie la muncă în alt judeţ decât cel de domiciliu (sau în altă ţară), de multe ori lipsindu-le actele necesare dovedirii reşedinţei temporare, ei nu pot vota la alegerile parlamentare şi, cu atât mai puţin, la cele locale. Evident, migraţia nu poate explica decât parţialprezenţa scăzută la vot a tinerilor.

 

Graficul nr. 4Ratele de participare la alegerile parlamentare din 2016, pe grupe de vârstă

 

Sursa: Autoritatea Electorală Permanentă, http://www.roaep.ro/istoric/

 

În ansamblu, rata de participare a fost puţin mai mare în urbanul mare (41,1%) decât în rural şi urbanul mic (38, 9%). Dar diferenţele nu sunt uniform repartizate între categoriile de vârstă. După cum se vede în Graficul nr. 5, ratele de participare ale tinerilor (18-39 de ani) sunt mai mari în urbanul mare decât în comune şioraşele mici; pentru vârstele medii (40-69 de ani) sunt mai mari în rural şi urbanul mic; pentru grupele vârstnice (70 de ani şi peste) ratele de participare sunt din nou mai mari în urbanul mare.

 

Graficul nr. 5: Ratele de participare la alegerile parlamentare, pe grupe de vârstă şi medii rezidenţiale

 

Sursa: Autoritatea Electorală Permanentă, http://www.roaep.ro/istoric/

 

Diferenţe de gen

 

În general, bărbaţii s-au prezentat la vot în proporţie mai mare (41,3%) decât femeile, dar diferenţele nu sunt uniforme. La grupele de vârstă situate între 25 şi 44 de ani, ratele de participare ale femeilor sunt practic egale cu cele ale bărbaţilor. După aceasta, diferenţele de comportament se accentuează odată cu înaintarea în vârstă.

În urbanul mare, diferenţele dintre ratele de participare sunt mai mici (42,3% pentru bărbaţi, 40,1% la femei), ceea ce poate induce ipoteza că participarea mai redusă la vot a femeilor este caracteristică mai ales comunităţilor rurale, dominate de sisteme de valoritradiţionale (să nu uităm că, în România, femeile au votat la alegerile parlamentare pentru prima oară în 1945).

O posibilă explicaţie a ratelor de participare egale (sau superioare pentru femei, între 28 şi 37 de ani) între 25 şi 44 de ani ar putea fi legată tot de fenomenul migraţiei pentru muncă. Se ştie că acest fenomen afectează masiv grupele respective de vârstă şi, preponderent, bărbaţii. Ori, legislaţia noastră electorală acordă migranţilor mai puţineşanse de exercitare a dreptului la vot.

 

Tabelul nr. 4: Ratele de participare la alegerile parlamentare din 2016, pe genuri şi grupe de vârstă

 

Grupa de vârstă Ratele de participare Raportul dintre ratele de participare Femei/Bărbați
Total Bărbați Femei
18-19 ani 31,5% 33,1% 29,8% 90,1%
20-24 ani 24,2% 25,3% 23,1% 91,2%
25-29 ani 24,4% 24,4% 24,4% 100,1%
30-34 ani 28,3% 28,0% 28,7% 102,8%
35-39 ani 32,7% 32,6% 32,7% 100,3%
40-44 ani 36,8% 37,2% 36,5% 98,0%
45-49 ani 40,8% 42,2% 39,5% 93,5%
50-54 ani 45,3% 47,0% 43,6% 92,7%
55-59 ani 51,5% 53,5% 49,7% 93,0%
60-64 ani 57,9% 60,9% 55,3% 90,7%
65-69 ani 59,8% 65,3% 55,4% 84,8%
70-74 ani 54,7% 62,9% 48,8% 77,6%
75-79 ani 46,2% 56,9% 39,4% 69,3%
80-84 ani 34,5% 47,7% 26,9% 56,5%
85-89 ani 22,7% 34,8% 16,3% 46,8%
90 ani şi peste 11,5% 19,6% 7,6% 39,0%
Total 39,5% 41,3% 37,8% 91,7%

Sursa: Autoritatea Electorală Permanentă, http://www.roaep.ro/istoric/

 

Câteva concluzii

 

Tendinţa de scădere a participării la vot este prezentă la nivel internaţional începând din anii ’90[8]. Ea nu presupune neapărat un activism politic mai redus al cetăţenilor, căci în acelaşi timp asistăm la masificarea altor forme de participare civică (proteste de stradă, mişcări de tip occupy, utilizarea social media ca platformă de angajament politic). Momentul debutului acestei tendinţe mondiale a coincis, în România, cu cel al revenirii la un sistem democratic, bazat pe pluripartidism şi alegeri libere, ceea ce a făcut ca, practic, să vorbim aici despre un declin continuu al participării la vot.

Sunt deja adevăruri triviale în literatura românească de specialitate constatările că alegerile locale atrag mai mulţivotanţi decât cele parlamentare, că ruralii ies la vot mai mult decât orăşenii, că tinerii manifestă un absenteism (sau abstenţionism[9]) electoral mult mai pronunţat decât adulţii. Analiza datelor colectate cu ocazia celor două scrutinuri care au avut loc în 2016 nu ne permit contestarea celor de mai sus, dar ne obligă la unele nuanţări.

Este adevărat că, după 2004, se prezintă la vot mai mulţi alegători la alegerile locale decât la cele parlamentare. Doar că marile oraşe fac excepţie de la această regulă: anul trecut, aici au ieşit la vot mai mulţi oameni la alegerile parlamementare decât la cele locale.

Într-adevăr, cele mai mari rate ale participării se înregistrează în rural. Numai că diferenţele au scăzut în ultimii ani; ba chiar, la ultimul scrutin parlamentar, rata de participare a fost puţin mai mare în oraşele mari decât în rural.

Şi da, ratele de participare ale tinerilor sub 30 de ani sunt la jumătatea celor ale adulţilor de peste 55. Numai că cei foarte tineri (18-19 ani) votează mai mult decât cei de 20-30 de ani, iar la alegerile parlamentare diferenţa dintre participarea vârstnicilor şi cea a tinerilor sunt mai estompate.

Dacă toate aceste (deocamdată) detalii se vor transforma sau nu în trenduri de durată, rămâne să verificăm cu ocazia viitoarelor scrutine electorale.

 

Despre autor: Mircea KIVU este licenţiat al Facultăţii de Sociologie a UniversităţiiBucureşti (1978) şi a absolvit în 1991 un masterat (DEA) în Demografie şi Ştiinţe Sociale la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales – Paris.

Este cunoscut ca autor al mai multor lucrări şi articole de sociologie, principalul său domeniu de expertiză fiind cercetarea opiniei publice şi a pieţei.

Din 1992, a deţinut funcţii de conducere în mai multe institute de cercetare (director de cercetare, apoi CEO la IMAS Marketing şi Sondaje, vice-preşedinte pentru Cercetare despre Cercetare la Ipsos Interactive Services, director de operaţiuni la Mercury Research).

Este implicat în viaţa societăţii civile, fiind preşedinte al asociaţiei Grupul Autonom pentru Democraţie Participativă Plenum şi editorialist la Romania Liberă şi Dilema Veche.

 

Bibliografie:

[1] Spre deosebire de alegerile locale, desfăşurate exclusiv în cele 42 de circumscripţiijudeţene din ţară, la alegerile parlamentare participă şicetăţenii cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, aceştia votând la secţiile de vot din străinătate sau prin corespondenţă.

[2] Cf. Comşa, 2015, p.67.

[3]Diferenţa dintre 6.128.472 născuţi vii şi 7.046.915 decedaţi.

[4] În urma revizuirii Constituţiei din 2003, ultimele alegeri comune pentru alegerea Preşedinteluişi a Parlamentului au avut loc în 2004.

[5] Am considerat „urban mare” oraşele cu peste 150.000 locuitori, respectiv municipiile Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Braşov, Ploiești, Oradea, Brăila, Bacău, Arad, Pitești, Sibiu, Târgu-Mureş, înglobând aproximativ jumătate din populaţia urbană.

[6] În acest subcapitol, atunci când ne vom referi la alegerile parlamentare, vom lua în calcul doar secţiile din ţară, pentru a asigura comparabilitatea cu alegerile locale.

[7] 1Decreţeii” este denumirea generaţiilor extrem de numeroase născute în anii 1967-1970, ca urmare a Decretului Consiliului de Stat nr. 770 din 1966, prin care au fost interzise avorturile provocate la cerere şi au fost drastic limitate mijloacele de contracepţie.

[8] Cf. Solijonov, 2016, p.24.

[9] Termenul absenteism presupune neîndeplinirea unei îndatoriri, a unei obligaţiişi de aceea are o conotaţie negativă. Dimpotrivă, abstenţionism trimite la abţinerea voluntară, refuzul motivat implicit sau explicit de a exercita un drept. În cazul votului, acesta fiind definit în ConstituţiaRomâniei drept un drept şi nu o obligaţie, în absenţa unor informaţii consistente referitoare la motivații, este preferabilă folosirea celui de-al doilea termen. Dimpotrivă, vom vorbi despre absenteism, de exemplu, în cazul neparticipării unor parlamentari la lucrările în comisiile sau în plenul camerei din care face parte.